Coco Gauff, locul 7 în clasamentul WTA și finalistă anul trecut la Roland Garros, și-a găsit un nou antrenor după despărțirea de Diego Moyano.

Coco GauffFoto: Andrew Cornaga / AP / Profimedia

Coco Gauff va fi antrenată de Pere Riba

Jucătoarea în vârstă de 19 ani anunța înaintea turneului de la Stuttgart (aprilie) că nu va mai lucra împreună cu Moyano, tehnicianul confruntându-se cu unele probleme personale.

Coco a fost sfătuită de Patrick Mouratoglou la Roland Garros, dar va fi pregătită acum de Pere Riba, un fost jucător de tenis spaniol.

Cea mai bună clasare a lui Riba în ierarhia ATP a fost locul 65 (mai 2011), acesta jucând ultimul său meci în 2019.

Catalanul le-a mai pregătit în circuitul WTA pe Qinwen Zheng (24 WTA) și Arantxa Rus (85 WTA).

Colaborarea dintre Gauff și Riba va începe la Eastbourne (WTA 500), ultimul turneu de pregătire pentru Wimbledon (3-16 iulie), informează MARCA.

Coco (favorită 5) o va întâlni în runda inaugurală pe americanca Bernarda Pera (27 WTA).