Perechea formată din Miyu Kato și Aldila Sutjiadi a fost descalificată în optimile probei de dublu din cadrul turneului de la Roland Garros, după ce sportiva din Japonia a lovit (neintenționat) un copil de mingi.

Miyu KatoFoto: Mathias Schulz / imago sportfotodienst / Profimedia

Miyu Kato și Aldila Sutjiadi, descalificate după ce un copil de mingi a fost lovit involuntar

Kato și Sutjiadi (favorite 16) au pierdut la tiebreak primul set al meciului disputat împotriva echipei Marie Bouzkova/Sara Sorribes Tormo (Cehia/Spania), dar conduceau cu 3-1 în setul secund.

În acel moment, o fetiță a început să plângă după ce a fost lovită de o minge trimisă de Kato spre linia de fund.

Deși arbitrul de scaun a considerat inițial că un avertisment este suficient (spunând că gestul japonezei nu a fost unul intenționat și copilul nu a fost rănit), Bouzkova a intervenit și a cerut ca adversarele să fie descalificate (insistând că fetița plânge).

Pe teren și-a făcut apariția și supervizorul turneului, care (după o discuție cu copilul de mingi lovit) a decis ca Sutjiadi și Kato să piardă meciul „la masa verde”. Nipona a părăsit terenul plângând.

Internauții consideră că japoneza nu a dorit să o lovească pe fetiță și le-au criticat pe Bouzkova și Sorribes Tormo, care nici măcar nu au văzut momentul, dar voiau să câștige meciul cu orice pret.

Marie Bouzkova și Sara Sorribes Tormo vor juca în sferturi împotriva câștigătoarelor meciului Yifan Xu/Zhaoxuan Yang (China - favorite 11) - Nicole Melichar-Martinez/Ellen Perrez (SUA/Australia - 6).

>> INTERVIU - Viitorul tenisului fără Federer, Nadal și Djokovic - Plus cazul Simonei Halep: „Sacrifici pe cineva care nu mai are 15 sau 20 de ani”

Sursă video: Eurosport