Coco Gauff a avansat în optimile turneului de la Stuttgart, după ce a trecut în 3 seturi de Veronika Kudermetova, scor 6-2, 4-6, 7-6(3).

Coco GauffFoto: Andrew Cornaga / AP / Profimedia

Coco Gauff a trecut de Veronika Kudermetova la Stuttgart

Favorită numărul cinci la Stuttgart, Coco Gauff (6 WTA) nu a avut parte de un meci simplu împotriva rusoaicei.

Jucătoarea din America a avut nevoie de 2 ore și 47 de minute pentru a trece de Veronika Kudermetova (13 WTA).

Finalista de la Roland Garros 2022 a câștigat primul set deși era condusă cu scorul de 2-1, reușind să ia 5 gameuri la rând.

În setul secund, rusoaica era condusă cu scorul de 3-0, dar a avut o revenire fantastică. Kudermetova a făcut de 3 ori break pe serviciul adversarei și a închis actul secund cu scorul de 6-4.

S-a ajuns în setul decisiv, cel mai lung din acest meci, unde a fost nevoie de tie break.

Rusoaica a condus jocul, Gauff a revenit și cele două au putut fi despărțite la o oră și 13 minute de la startul setului 3, americanca având câștig de cauză.

În optimi, Coco Gauff va da peste Anastasia Potapova (22 WTA). Rusoaica a avut nevoie și ea de mai bine de două ore și jumătate pentru a trece de Petra Martic (32 WTA), scor 6-3, 3-6, 7-6(4).

Turneul de la Stuttgart face parte din categoria WTA 500, are loc pe zgură indoor, are premii totale în valoare de $780.637, iar campioana en-titre este Iga Swiatek (titlu cucerit în 2022).