După ce a ratat turneele ATP de la Doha, Dubai, Indian Wells și Monte Carlo, Rafael Nadal a anunțat că nu va participa nici la Barcelona, unde a cucerit de 12 ori trofeul.

Rafael NadalFoto: Dita Alangkara / AP / Profimedia

Rafael Nadal ratează turneul de la Barcelona

Accidentat la șold în timpul meciului pierdut cu Mackenzie McDonald, în turul doi de la Australian Open, spaniolul anunțase inițial că va lipsi între 6 și 8 săptămâni.

Între timp, jucătorul aflat pe locul 15 mondial și-a informat fanii că nu va reveni nici la turneul de la Barcelona

„Barcelona este un turneu special pentru mine, pentru că este clubul meu adoptiv, iar meciurile de acasă îmi dau întotdeauna o senzație unică.

Încă nu sunt pregătit și, prin urmare, îmi voi continua procesul de recuperare pentru revenirea în competiție.

Mult succes prietenului meu David Ferrer și întregii sale echipe pentru această ediție, care va fi cu siguranță un succes la toate nivelurile”, a anunțat fostul lider mondial pe rețelele de socializare.

Nadal ar putea reveni la Mastersul de la Madrid sau la ATP Roma, ultimele turnee înainte de Roland Garros.

Barcelona Open va avea loc în perioada 15-23 aprilie și face parte din categoria ATP 500. Oferă premii totale de 2.661.825 de euro, iar campionul en-titre este spaniolul Carlos Alcaraz.