Turneul de categorie „WTA 250” de la Bogota a rămas marți fără trei dintre favorite, Elise Mertens (1), Sara Errani (5) și Nadia Podoroska (8) fiind eliminate în prima rundă a competiției din Columbia.

Sara ErraniFoto: Mariusz Palczynski / Mpaimages.C / Zuma Press / Profimedia

Elise Mertens, învinsă de Mirjam Bjorklund la WTA Bogota

Aflată pe locul 29 în clasamentul mondial, Elise Mertens a fost învinsă în trei seturi de Mirjam Bjorklund (133 WTA), scor 6-1, 4-6, 7-6(3).

Belgianca a condus cu 5-2 în setul decisiv, dar sportiva din Suedia a revenit spectaculos și s-a impus în tiebreak.

Sara Errani a câștigat un singur game la WTA Bogota

Cap de serie numărul 5 al competiției din Columbia, Sara Errani a cedat după doar 50 de minute în fața rusoaicei Elina Avanesyan (150 WTA), scor 6-1, 6-0.

Fostă ocupantă a locului 5 mondial (pe 20 mai 2013), Errani a bifat de-a lungul carierei o finală de Grand Slam (Roland Garros 2012) și o semifinală la US Open (tot în 2012).

Finalistă săptămâna trecută la San Luis Potosi (WTA 125), Sara a reușit un salt important și a ajuns pe locul 78 în lume.

Născută la Bologna, Errani (va împlini 36 de ani pe 29 aprilie) a adunat doar din premiile din tenis $13.927.563 de-a lungul carierei.

Sara Errani face echipă la dublu cu Irina Bara, iar cele două vor juca în primul tur de la Bogota împotriva cuplului Emiliana Arango / Maria Fernanda Herazo Gonzalez.

WTA Bogota, rezultatele înregistrate marți

Carolina Alves - Dayana Yastremska 4-6, 7-6(5), 6-2

Tatjana Maria (2) - Katrina Scott 6-1, 6-4

Tamara Zidansek - Reka-Luca Jani 6-0, 6-1

Peyton Stearns - Rosa Vicens Mas 6-3, 6-1

Emiliana Arango - Harmony Tan 7-5, 3-1 (abandon Tan)

Nuria Brancaccio - Despina Papamichail 6-2, 6-2

Sara Sorribes Tormo (7) - Aliona Bolsova Zadoinov 6-0, 6-4

Mirjam Bjorklund - Elise Mertens (1) 6-1, 4-6, 7-6(3)

Sinja Kraus - Nadia Podoroska (8) 6-4, 7-6(4)

Elina Avanesyan - Sara Errani (5) 6-1, 6-0.

Copa Colsanitas de la Bogota (Columbia) are loc în perioada 3 - 9 aprilie, pe zgură, și face parte din categoria WTA 250. Turneul are premii totale de 259.303 de dolari, iar campioana en-titre este Tatjana Maria.