Andrey Rublev a fost condus de Holger Rune pe aproape toată durata setului decisiv, dar rusul a revenit spectaculos și a obținut calificarea în sferturile Australian Open 2023.

Holger RuneFoto: Daniela Porcelli/SPP / Shutterstock Editorial / Profimedia

Andrey Rublev salvează două mingi de meci și îl învinge pe Holger Rune

Favorit 5 al competiției de la Melbourne, Rublev a trecut în cinci seturi de Rune (cap de serie nr. 9), scor 6-3, 3-6, 6-3, 4-6, 7-6(9). Partida de pe Rod Laver Arena a durat trei ore și 38 de minute.

Rune a condus cu 5-2 în setul decisiv, a servit pentru câștigarea partidei la 5-4 (dar Rublev a făcut break la 0) și a ratat două mingi de meci la 6-5 (la retur).

Holger a început perfect super-tiebreakul (a condus cu 5-0 și 7-3), dar Andrey l-a prins din urmă câștigând șase puncte la rând. Duelul s-a terminat după o lovitură norocoasă a rusului, care a fost ajutat la retur de banda fileului.

Rezumatul partidei dintre Rublev și Rune

Sursa video: Eurosport

Ce a spus Andrey Rublev după ce l-a eliminat pe Holger Rune

„A fost ca și cum aș fi avut pistolul la tâmplă, într-un rollercoaster e mai simplu. Niciodată în viața mea nu am fost capabil să câștig un asemenea meci, să revin de la 2-5 în decisiv, să salvez două mingi de meci. E ceva unic, nu am cuvinte. La ultima minge, am văzut cum mingea a lovit partea mea de fileu, nu știu cum a trecut.

Nu vreau să joc cu Novak, nimeni nu vrea, preferam cealaltă jumătate. Dar nu mă gândesc încă la posibilitatea de a ajunge în semifinale, vreau să mă bucur de această partidă, de această victorie” - Andrey Rublev, citat de Eurosport.

De știut:

  • Andrey Rublev se va duela pentru un loc în semifinalele Grand Slamului de la Antipozi cu învingătorul partidei dintre Alex De Minaur (favorit 22) și Novak Djokovic (4).