​Caroline Garcia a încheiat în mare stil sezonul 2022 din circuitul WTA, franțuzoaica în vârstă de 29 de ani câștigând în premieră Turneul Campioanelor.

Caroline Garcia, invingatoare la Turneul CampioanelorFoto: Ron Jenkins / AP / Profimedia

Modificările de la vârful ierarhiei WTA după încheierea Turneului Campioanelor 2022

Caroline Garcia a câștigat Turneul Campioanelor 2022

Garcia, a șasea favorită, a trecut în marea finală de Aryna Sabalenka (cap de serie numărul șapte) în două seturi, scor 7-6(4), 6-4. Partida a durat o oră și 42 de minute.

Au participat la Turneul Campioanelor 2022

Iga Swiatek (21 de ani), Ons Jabeur (28 de ani), Jessica Pegula (28 de ani), Coco Gauff (18 ani), Maria Sakkari (27 de ani) Caroline Garcia (29 de ani), Aryna Sabalenka (24 de ani) și Daria Kasakina (25 de ani).

De știut despre sezonul franțuzoaicei Caroline Garcia

  • În urma victoriei din „Dickies Arena” din Fort Worth (Texas), Caroline Garcia va încheia sezonul 2022 cu 41 de victorii și 19 înfrângeri.
  • Și-a trecut în CV în acest an patru titluri, iar doar din premiile din tenis a adunat în 2022 suma de $2.159.317.
  • Caroline este doar a doua jucătoare de tenis din Franța care cucerește Turneul Campioanelor. Prima a fost Amelie Mauresmo, în 2005 (a trecut în finală de compatrioata Mary Pierce).
  • După participarea la Turneul Campioanelor, Garcia va primi un cec în valoare de 1.57 milioane de dolari și 1375 de puncte în ierarhia WTA de simplu.
  • Turneele câștigate de Garcia în acest sezon: Turneul Campioanelor, Bad Homburg, Varșovia și Cincinnati.
  • De asemenea, după succesul de la Turneul Campioanelor, Garcia va urca pe locul 4 în clasamentul WTA, cea mai bună clasare a carierei.

Rezumatul partidei dintre Caroline Garcia și Aryna Sabalenka