​Jessica Pegula (fiica miliardarului american Terry Pegula) a câștigat primul titlul WTA 1000 din carieră, sportiva trecând în finala de la Guadalajara (Mexic) de Maria Sakkari.

Jessica PegulaFoto: Simon Bruty / AP / Profimedia

Jessica Pegula, campioană la WTA Guadalajara după ce a învins-o pe Maria Sakkari

A fost 6-2, 6-3 pentru Pegula la capătul unui meci pe care l-a controlat. Partida a durat 71 de minute. În urma acestui rezultat, scorul meciurilor directe a devenit 1-1.

Jessica și Maria sunt calificate la Turneul Campioanelor, competiție care va debuta pe 31 octombrie la Fort Worth (Texas).

Este al doilea titlu cucerit în carieră de Pegula, după cel de la Washington din 2019.

„Am câştigat turneul şi sunt foarte fericită că este unul WTA 1000. După părerea mea, este cel mai dificil turneu pe care l-am jucat, având în vedere tragerea la sorţi şi jucătoarele pe care le-am învins aici.

A fost o săptămână plină şi azi am jucat cel mai dificil meci” - Jessica Pegula, după încheierea partidei cu Maria Sakkari.

Rezumatul partidei dintre Jessica Pegula și Maria Sakkari: