Proaspăt campioană la Toronto, Simona Halep a părut obosită în timpul meciului cu Anastasia Potapova, dar și-a respectat statutul de favorită și s-a impus în fața rusoaicei, scor 6-4, 3-6, 6-3. După două ore și 15 minute de joc, eleva lui Patrick Mouratoglou a obținut calificarea în turul doi al turneului „WTA 1000” de la Cincinnati.

Simona Halep Foto: Phamai Techaphan / Shutterstock Editorial / Profimedia

Când va juca Simona Halep la WTA Cincinnati - Nu a cedat set împotriva adversarei din turul al doilea

Meciul dintre a 15-a favorită și jucătoarea ajunsă pe tabloul principal în postura de lucky loser a început cu câte două breakuri de fiecare parte. La scorul de 2-2 (30-30), duelul a fost întrerupt din cauza ploii.

Cele două jucătoare au revenit pe teren după o așteptare de o oră, iar Simona a câștigat primul set după ce s-a impus în trei gameuri la rând (6-4, după ce rusoaica a condus cu 4-3).

Problemele fizice ale Simonei (s-a ținut de multe ori de coapsă) au fost din ce în ce mai vizibile începând din setul secund, iar Potapova a revenit (Halep a condus cu 3-2, cu break) și și-a adjudecat manșa cu 6-3.

Chiar dacă au fost multe momente în care a părut la un pas de retragere (a cerut și intervenția echipei medicale), Simona a continuat partida și a obținut calificarea în runda următoare (6-3).

De știut:

  • Simona Halep va da în turul al doilea de la Cincinnati peste Veronika Kudermetova (6-3, 6-3 cu Barbora Krejcikova în runda inaugurală).
  • Prin calificarea în turul al doilea, Simona Halep şi-a asigurat un cec de 16.340 de dolari şi 60 de puncte în clasamentul WTA.
  • România mai este reprezentată pe tabloul principal de la Cincinnati de Sorana Cîrstea , care va juca în turul al doilea cu Petra Kvitova.

Simona Halep vs Anastasia Potapova 3-0

De-a lungul timpului, Halep și Potapova s-au întâlnit de trei ori, iar de fiecare dată s-a impus sportiva noastră.

2022, Cincinnati: 6-4, 3-6, 6-3 pentru Halep

2021, Moscova: 6-1, 6-4 pentru Halep.

2021, Melbourne Gippsland Trophy: 6-4, 6-4 pentru Halep.

Simona Halep, traseul virtual de la WTA Cincinnati

Turul I - 6-4, 3-6, 6-3 vs Anastasia Potapova

Turul II - Veronika Kudermetova

Optimi - Paula Badosa

Sferturi - Ons Jabeur / Sorana Cîrstea / Petra Kvitova

Semifinale - Iga Swiatek / Garbine Muguruza / Jelena Ostapenko

Finală - Anett Kontaveit / Maria Sakkari / Aryna Sabalenka / Jessica Pegula / Emma Răducanu / Karolina Pliskova.

Western & Southern Open - Ultimul turneu înainte de US Open 2022

Competiție de categorie WTA 1000, turneul se dispută pe hard în perioada 15-21 august 2022. Are premii totale $2.527.250, iar la start pe tabloul principal se află 64 de jucătoare. Campioana en-titre este Ashleigh Barty (retrasă între timp din tenis), titlul cucerit anul trecut.