​Matteo Berrettini a câştigat duminică turneul de la Stuttgart (ATP 250), în finala căruia l-a învins în trei seturi pe Andy Murray, fost lider al clasamentului mondial.

Matteo BerrettiniFoto: BERND WEISSBROD / AFP / Profimedia

Berrettini (10 ATP, favorit 2) s-a impus după două ore și 35 de minute de joc, scor 6-4, 5-7, 6-3.

Italianul, care a ratat sezonul de zgură din cauza unei accidentări la mâna dreaptă (nu mai jucase din luna martie), a mai trecut pe parcursul competiției de Radu Albot (121 ATP), Lorenzo Sonego (32 ATP) și Oscar Otte (61 ATP).

De știut:

  • Italianul şi-a trecut cu această ocazie în palmares al șaselea titlu ATP, după cele cucerite la Gstaad (2018), Budapesta, Stuttgart (2019), Belgrad și Queen's Club/Londra (2021).

  • De cealaltă parte, Murray rămâne cu 46 de trofee în vitrină. Andy, căruia i-a fost implantată o proteză de titan la şold în 2019, a cucerit ultimul său titlu în octombrie 2019, la Anvers.
  • În urma parcursului de la Stuttgart, Andy Murray va înregistra un salt de 21 de poziții în ierarhia ATP și va ocupa locul 47.