Simona Halep a avut un debut greoi la Roland Garros, dar a reușit să iasă din încurcătură și s-a calificat în turul al doilea al Grand Slamului disputat pe zgură. După meciul cu Nastasja Schunk (6-4, 1-6, 6-1), fosta lideră a clasamentului WTA a vorbit despre obiectivul ei la Paris și le-a făcut o promisiune fanilor francezi.

Simona HalepFoto: Thomas SAMSON / AFP / Profimedia

Antrenată de Patrick Mouratoglou, Simona Halep vrea să învețe franceza

„Vă mulţumesc pentru atmosfera frumoasă şi sunt foarte fericită că sunt din nou la Roland Garros. Nu am jucat anul trecut aici, mi-a lipsit această atmosferă şi, chiar dacă a fost o victorie dificilă, mă bucur că am câştigat.

În al doilea set, ea a lovit mingea puternic şi nu am avut răspuns, dar, într-adevăr, am rămas concentrată, am rămas puternică şi sunt foarte fericită că am putut termina acest meci.

Să joc mai bine în turul următor, acesta este obiectivul şi mă concentrez asupra lui. Vreau să dau totul de fiecare dată când intru pe teren şi să lupt, ca astăzi.

Îmi place atmosfera, suporterii mă încurajează întotdeauna, am jucat câteva finale aici, am un public mare, 'merci beaucoup' din nou. Acum am un antrenor francez, probabil că voi învăţa limba franceză în viitor, ca să pot vorbi în franceză, aici” - Simona Halep, după meciul cu Nastasja Schunk.

De știut:

  • Simona Halep va juca în turul al doilea cu chinezoaica Qinwen Zheng (74 WTA).

  • Halep și Zheng s-au întâlnit la începutul anului, în semifinalele de la Melbourne Summer Set 1, iar Simona a câștigat în două seturi, scor 6-3, 6-2.

  • Înaintea acelei partidei, Qinwen a avut numai cuvinte de laudă la adresa fostei lidere WTA: „Când eram junioară, tata îmi vorbea despre ea, îmi spunea că este o luptătoare”.

  • După un început bun de 2022 (a obținut 14 victorii în luna ianuarie), Zheng a mai reușit să se impună în doar 4 partide și a înregistrat 6 înfrângeri.

  • Pentru calificarea în turul al doilea, Simona Halep va primi € 84.000 și 70 de puncte în ierarhia WTA de simplu.

  • Simona Halep a câştigat turneul de la Roland Garros în 2018 şi a mai fost finalistă în 2014 şi 2017. În 2020, Halep nu a participat la Grand Slamul de la Paris, ea fiind accidentată. În 2020, Simona a părăsit turneul în optimi, învinsă fiind de Iga Swiatek (6-1, 6-2).

Cum arată traseul virtual al Simonei Halep la Roland Garros 2022

Turul I: 6-4, 1-6, 6-1 vs Nastasja Schunk

Turul II: Qinwen Zheng

Turul III: Jelena Ostapenko / Alize Cornet

Optimi: Iga Swiatek

Sferturi: Karolina Pliskova / Jessica Pegula

Semifinale: Paula Badosa / Aryna Sabalenka / Danielle Collins / Elena Rybakina

Finala: Maria Sakkari / Emma Răducanu / Belinda Bencic.

Grand Slamul de la Roland Garros, al doilea al sezonului după Australian Open, este programat între 22 mai - 5 iunie. La feminin, Barbora Krejcikova a cucerit turneul în 2021, în timp ce la masculin s-a impus Novak Djokovic.