​Ana Bogdan a avut nevoie de doar 56 de minute pentru a obține calificarea în optimile de finală ale turneului de categorie „WTA 125” de la Marbella.

Ana BogdanFoto: Rob Prange / Shutterstock Editorial / Profimedia

Aflată pe locul 95 în clasamentul mondial, Bogdan a surclasat-o pe Donna Vekic (110 WTA), scor 6-1, 6-0. În noiembrie 2019, sportiva din Croația ocupa locul 19 WTA.

Pentru un loc în sferturi, Ana se va duela cu slovaca Anna Karolina Schmiedlova (92 WTA şi cap de serie numărul 8).

Prin calificarea în optimi, Ana Bogdan și-a asigurat un premiu în valoare de 1.936 de euro şi 15 puncte în ierarhia WTA.