Rafael Nadal (5 ATP) și-a respectat statutul de favorit în fața britanicului Cameron Norrie (12 ATP) și a reușit să se impună în finala turnelului ATP Acapulco.

HotNews.roFoto: Hotnews

Ibericul (cap de serie nr. 4) a câștigat destul de greu ambele seturi, scor 6-4, 6-4. Meciul a durat o oră și 54 de minute.

Nadal a devenit al treilea jucător, după Thomas Muster și David Ferrer, care reușește să se impună de patru ori la acest turneu (a mai făcut-o în 2005, 2013 și 2020). Doar Ferrer a mai reușit acest lucru pe două suprafețe diferite, zgură și hard, deoarece competiția mexicană a fost mutată pe beton începând cu ediția din 2014.

În urma rezultatelor de la Acapulco, Nadal va urca pe locul 4 ATP, în timp ce Norrie rămâne pe locul 12 ATP.

Sursa video: Eurosport

După ce l-a învins pe Norrie, Nadal se află la doar două victorii distanță de egalarea recordului pentru cel mai bun început de sezon din istoria ATP: Pete Sampras și Roger Federer au început cu 17-0 în 1997, respectiv 2018.

În vârstă de 35 de ani, Rafael Nadal mai are în palmares alte 90 de turnee (a câștigat ultimele 11 finale disputate), 21 dintre acestea fiind de Grand Slam (un record). Ibericul a adunat doar din premiile din tenis $127,121,385.