Rafael Nadal a reușit să se califice în cea de-a șasea finală din carieră la Australian Open, ibericul trecând după un meci de două ore și 55 de minute de Matteo Berrettini (6-3, 6-2, 3-6, 6-3).

Rafael NadalFoto: Ella Ling / Shutterstock Editorial / Profimedia

VIDEO Reacția surprinzătoare a lui Rafael Nadal după calificarea în finala de la Australian Open

Favorit șase la Melbourne, Rafa a dominat primele două seturi, unele pe care le-a câștigat cu 6-3 și 6-2. Forehandul ibericului a dictat ritmul, fostul lider mondial jucând în mare parte pe reverul adversarului, tactica dând roadele așteptate.

La fel ca și la meciul precedent (maratonul de cinci seturi cu Denis Shapovalov), Nadal (35 de ani) și-a pierdut din intensitate după primele două seturi, a comis mai multe erori, nu a mai putut face diferența de la retur, în timp ce Berrettini a jucat din ce în ce mai bine.

Italianul a câștigat setul al treilea (6-3), iar presiunea pusă de acesta a continuat și în prima parte a setului al patrulea (Matteo a servit foarte bine, în timp ce forehandul său a fost la un nivel fantastic - italianul a câștigat 23 de puncte consecutive de la lansare).

Văzându-se dominat, Nadal a modificat pe plan tactic: a stat mai în spate la retur, iar mutarea s-a văzut chiar de la primul game: Rafa a făcut breakul la 4-3, iar apoi a închis setul și meciul pe propriul serviciu (6-3).

Aici poți vedea un rezumat al semifinalei dintre Rafael Nadal și Matteo Berrettini.

Sursa video: Eurosport

"Am început meciul jucând foarte bine. Au fost două dintre cele mai bune seturi după mult timp. Știam cât de bun e Matteo, un jucător foarte periculos.

A jucat foarte bine în setul 3, a avut câteva lovituri incredibile. Am suferit, am luptat și iată că sunt în finală la Melbourne.

Înseamnă enorm pentru mine, mai ales că Matteo e un jucător care evoluează din ce în ce mai bine. Îi urez mult succes, are un viitor grozav în față.

Pentru mine singurul lucru care contează acum e Australian Open, nu recordurile. Am fost aproape de alte două ori să câștig la Melbourne, nu m-am gândit că voi mai ajunge aici.

Sper să fac tot ce depinde de mine să câștig duminică" - Rafael Nadal după victoria cu Matteo Berrettini.

Finalele jucate de Rafael Nadal la Australian Open:

2009: 7-5, 3-6, 7-6(3), 3-6, 6-2 / Victorie cu Roger Federer

2012: 5-7, 6-4, 6-2, 6-7(5), 7-5 / Înfrângere cu Novak Djokovic

2014: 6-3, 6-2, 3-6, 6-3 / Înfrângere cu Stan Wawrinka

2017: 6-4, 3-6, 6-1, 3-6, 6-3 / Înfrângere cu Roger Federer

2019: 6-3, 6-2, 6-3 / Înfrângere cu Novak Djokovic

În finala de duminică, Rafael Nadal îl va întâlni pe învingătorul partidei dintre Stefanos Tsitsipas (4) și Daniil Medvedev (2).