Novak Djokovic și Ashleigh Barty, care conduc în ierarhiile ATP, respectiv WTA, au fost desemnați de Federaţia Internaţională de Tenis (ITF) jucătorii anului 2021. Sârbul a primit această distincție pentru a șaptea oară (un record), în timp ce australianca se află pentru a doua oară în această poziție, informează Reuters.

Novak Djokovic Foto: LaPresse / ddp USA / Profimedia

Djokovic, care a încheiat anul ca lider mondial pentru a şaptea oară, alt record, a câştigat 2021 Australian Open, Roland Garros şi Wimbledon şi a fost foarte aproape de victorie la Jocurile Olimpice de la Tokyo şi US Open. Sârbul era la egalitate cu americanul Pete Sampras, care a obţinut de şase ori această distincţie ce se acordă începând din 1978.

Barty, care s-a impus în premieră în acest an la Wimbledon şi a luat bronzul la dublu mixt la Jocurile Olimpice, a mai fost desemnată jucătoarea anului în 2019.

"După un an atât de plin de satisfacţii pentru mine, echipa mea, familie şi fani, este o mare onoare să fiu recompensat pentru a şaptea oară de ITF. Sunt foarte recunoscător şi mândru pentru rezultatele pe care le-am avut şi fericit că am avut şansa de a concura de asemenea pentru echipa Serbiei" - Novak Djokovic.

Djokovic are 20 de turnee de Grand Slam câştigate, la egalitate cu Rafael Nadal şi Roger Federer, pe care îi poate depăşi dacă va câştiga la începutul anului viitor la Australian Open.

La dublu, la masculin cea mai bună pereche a fost desemnată cea alcătuită din croaţii Nikola Mektic şi Mate Pavic, învingători în nouă turnee în acest sezon. La feminin, distincţia le-a revenit pentru a doua oară cehoaicelor Barbora Krejcikova şi Katerina Siniakova, informează Agerpres.