Austriacul Dominic Thiem (6 ATP) a anunţat miercuri că nu va mai juca în acest an din cauza unei accidentări la încheietura mâinii drepte, apărută în urmă cu mai multe luni, el neputând să-şi apere titlul la US Open, transmite AFP.

HotNews.roFoto: Hotnews

"Trebuie să iau decizia să declar forfait pentru US Open şi să pun capăt sezonului 2021, încheietura mâinii mă doare din nou", a declarat Dominic Thiem într-un videoclip postat pe contul său de Instagram. US Open va avea loc între 30 august şi 12 septembrie.

În finala ediției din 2020, Dominic Thiem l-a învins pe Alexander Zverev, scor 2-6, 4-6, 6-4, 6-3, 7-6(6).

Thiem, care poartă de mai multe săptămâni o atelă la braţul drept, a precizat că nu intenţionează să se opereze şi că vrea să fie pe deplin refăcut la începutul sezonului 2022.

Accidentarea suferită în luna iunie, în timpul turneului de la Mallorca, l-a făcut pe Thiem să nu poată juca la Wimbledon şi să rateze şi turneele de la Hamburg şi Gstaad. Înainte de apariţia acestei accidentări, el anunţase că nu va participa la Jocurile Olimpice de la Tokyo.

Austriacul nu a reuşit să repete evoluţiile bune de anul trecut în acest an, în care a fost eliminat în optimi de finală la Australian Open şi în primul tur la Roland Garros, transmite Agerpres.