​Francezul Ugo Humbert (31 ATP) s-a calificat în prima sa finală într-un turneu ATP 500, în oraşul german Halle, pe iarbă, învingându-l sâmbătă pe canadianul Felix Auger-Aliassime (21 ATP), transmite AFP.

HotNews.roFoto: Hotnews

Humbert a avut nevoie de două ore și 35 de minute pentru a obține victoria, scor 6-4, 3-6, 7-6(5)

Francezul şi-a luat revanşa asupra canadianului de 20 de ani, care l-a eliminat săptămâna trecută la Stuttgart în sferturi de finală. Câştigător în 2020 la Anvers şi Auckland, Humbert, în vârstă de 22 de ani, va încerca duminică să obţină al treilea său titlu în trei finale.

După ce a trecut în turul doi de germanul Alexander Zverev (6 ATP), iar sâmbătă de Auger-Aliassime, pe Humbert îl aşteaptă în finală rusul Andrey Rublev (7 ATP). Acesta l-a eliminat în semifinale pe georgianul Nikoloz Basilashvili (30 ATP), în trei seturi, 6-1, 3-6, 6-3.

Rublev, la 23 de ani, va juca a 12-a finală din cariera sa şi a treia din acest an, după cea câştigată în martie la Rotterdam şi cea pierdută o lună mai târziu la Masters 1000 de la Monte Carlo în faţa grecului Stefanos Tsitsipas, informează Agerpres.