I-a luat un set să se încălzească, având parte de un start mai greoi de meci. Roger Federer a avut argumentele necesare să revină în partidă și să conducă ostilitățile până spre finalul decisivului. Au reapărut erorile, iar Pablo Andujar a profitat și a reușit surpriza: l-a eliminat pe marele campion elvețian în optimile de la Geneva (6-4, 4-6, 6-4).

Roger FedererFoto: Fabrice COFFRINI / AFP / Profimedia

Lipsa meciurilor oficiale se poate vedea cu ochiul liber chiar și în cazul marilor campioni: Roger Federer a oferit multe momente de ezitare în primul set al partidei cu Andujar, iar erorile decisive au venit la 5-4 în favoarea adversarului. Ibericul a profitat de cadourile făcute de Roger, iar manșa i-a revenit cu 6-4.

Trezit parcă de un duș rece, Roger a trecut la o viteză superioară: a lovit mingea din urcare, a făcut un pas în față și a impus ritmul. Break-ul a venit rapid, în game-ul al treilea, iar setul a curs liniștit în favoarea elvețianului (6-4).

Coordonatele s-au păstrat în mare parte și in decisiv, cel puțin în primele șase game-uri. Federer a fost la conducerea partidei (4-3), a avut break, dar finalul de meci avea să aducă o înmulțire a erorilor comise de Mister Perfect.

Serviciul nu l-a mai ajutat atât cât ar fi trebuit pe Roger, backhand-ul a fost atacabil, iar ramele pe forehand și-au făcut și ele apariția.

Nesperat, Andujar a revenit în meci, a egalat la 4, iar seria de trei game-uri consecutive i-a adus una dintre cele mai importante victorii ale carierei (6-4, 4-6, 6-4). Partida a durat o oră și 52 de minute.

De știut:

  • Următoarea competiție la care Roger Federer va participa va fi turneul de Grand Slam de la Roland Garros (30 mai - 13 iunie).

Mingea de meci fructificată de Andujar contra lui Federer:

Federer vs Andujar:

"Gonet Geneva Open" se dispută pe zgură, în perioada 16-22 mai, face parte din categoria "250" și are premii totale în valoare de €481.270. Are loc la Parc des Eaux-Vives, cel mai vechi și mai mare centru de tenis din Elveția. Ultimul campion este Alexander Zverev (2019).