La vârsta majoratului, canadianca Leylah Fernandez a reușit să obțină primul ei titlu WTA, duminică, la Monterrey. Victoria nu vine ca o mare surpriză, dat fiind faptul că Fernandez a reușit numeroase rezultate de excepție, printre care câștigarea Roland Garros la nivel de junioare.

Leylah FernandezFoto: Philippe Franois / Alamy / Alamy / Profimedia

Născută în Montreal, Canada, Leylah Fernandez este trilingvă, vorbind spaniolă, franceză și engleză. Ea se antrenează în Boynton Beach, Florida, unde locuiește cu familia ei. Unul dintre antrenorii ei este chiar propriul tată, Jorge Fernandez.

Ascensiunea canadiencei începe în 2017, când joacă primele ei meciuri la competițiile ITF din Canada și SUA. În 2018, Fernandez reușea prima sa victorie într-un meci WTA, la turneul de la Montréal. Avea pe atunci doar 15 ani și ajungea până în turul doi.

În 2019, vine și prima mare realizare din cariera canadiencei. Devine prima jucătoare din Canada care câștigă un Grand Slam la nivel de junioare după succesul lui Bouchard din 2012. Fernandez o învinge astfel pe Navaro în finala junioarelor de la Roland Garros.

Anul trecut, Leylah Fernandez a ajuns în prima ei finala la nivel WTA, cea de la Acapulco. A reușit chiar să o învingă pe numărul 5 WTA de atunci, Belinda Bencic, într-un meci de Fed Cup.

Primul titlu WTA la 18 ani

Anul acest, canadianca Fernandez a reușit să câștige și primul ei titlu WTA. Duminică, Leylah Fernandez a reușit să treacă în două seturi (6-1, 6-4) pe Viktorija Golubic (locul 102 WTA) la turneul WTA 250 de la Monterrey.

Astfel, canadianca de doar 18 ani a primit un premiu de aproape 30.000 de dolari și 280 de puncte WTA cu care a urcat în clasament până pe locul 72. Este, de altfel, cea mai bună clasare din carieră a lui Fernendez.

”Nu am crezut că este o finală”

După meci, Fernandez a declarat că a încercat să se concentreze cât a putut pe planul stabilit de antrenorul ei, în timp ce a lucrat la a nu pune presiune pe ea.

„Nu m-am gândit că este o finală sau ceva de genul. Am încercat să văd meciul ca oricare altul”, a adăugat proaspăta câștigătoare la Monterrey.

Leylah Fernandez va juca și la Miami Open, unde în calificări o va întâlni în primul tur chiar pe Mihaela Buzărnescu, locul 137 WTA.​