Sara Sorribes Tormo (71 WTA) a câștigat primul titlu al carierei, după ce s-a impus la Guadalajara. Iberica a învins-o în finală pe Eugenie Bouchard (144 WTA, fost loc 5 mondial), scor 6-2, 7-5.

HotNews.roFoto: Hotnews

Sorribes Tromo, cap de serie numărul 4, a avut nevoie de o oră și 55 de minute pentru a trece de canadiancă.

Pe parcursul turneului, Sara a mai trecut de Greetje Minnen (109 WTA), Leonie Kung (157 WTA), Astra Sharma (137 WTA) și Marie Bouzkova (50 WTA).

Pentru performanța înregistrată la Guadalajara, Sara Sorribes Tormo va primi un premiu în valoare de 29.200 de dolari și 280 de puncte în clasamentul WTA (va urca 14 poziții, până pe locul 57 - cea mai bună clasare a carierei). De cealaltă parte, Eugenie Bouchard va face un salt impresionant în ierarhie (28 de poziții) urmând să ocupe locul 116 WTA.

Bouchard a jucat opt finale WTA, dar a câștigat doar una: Nurnberg (2014). Ea s-a mai aflat în ultimul act la Osaka (2013), Wimbledon, Wuhan (2014), Hobart, Kuala Lumpur (2016), Istanbul (2020) și Guadalajara (2021).