​Sârbul Novak Djokovic, spaniolul Rafael Nadal şi austriacul Dominic Thiem, ocupanţii primelor trei locuri în clasamentul ATP, au obţinut deja biletele pentru Turneul Campionilor de la Londra, la care vor participa cei mai buni opt tenismeni ai planetei la simplu, precum şi cele mai bune opt perechi de dublu, informează site-ul ATP Tour, citat de Agerpres.

HotNews.roFoto: Hotnews

Marea finală a circuitului profesionist se va desfăşura între 15 şi 22 noiembrie, însă fără spectatori în tribunele arenei O2 din capitala britanică, au anunţat organizatorii, care vor să evite riscurile de infectare cu noul coronavirus. Iubitorii tenisului care şi-au achiziţionat deja biletele pentru Turneul Campionilor îşi vor primi banii înapoi.

Djokovic, Nadal şi Thiem au profitat de decizia Asociaţiei Tenismenilor Profesionişti, care a hotărât să modifice sistemul de stabilire a ierarhiei mondiale începând din august, după pauza de cinci luni generată de pandemia de Covid-19, mărind perioada de referinţă de la 12 la 22 de luni, astfel că cei trei au deja asigurate suficiente puncte pentru a fi prezenţi la evenimentul de la Londra.

Din Top 8 AFP mai fac parte în acest moment elveţianul Roger Federer, rusul Daniil Medvedev, grecul Stefanos Tsitsipas, germanul Alexander Zverev şi italianul Matteo Berretini, însă aceştia nu au asigurată deocamdată participarea la Turneul Campionilor.

ATP Tour a precizat anterior că a luat decizia de mărire a perioadei de referinţă în stabilirea clasamentului mondial pentru a nu-i penaliza pe jucătorii care nu au putut disputa niciun turneu ATP începând din 16 martie, data opririi circuitului.

Londra va găzdui anul acesta pentru ultima oară Turneul Campionilor, competiţia urmând să fie mutată la Torino începând din 2021, urmând să rămână în metropola italiană cel puţin până în 2025.