​Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a obţinut victorii contra britanicei Johanna Konta şi a ucrainencei Elina Svitolina, luni, în primele sale meciuri din Grupa a 2-a a turneului Mutua Madrid Open Virtual Pro, potrivit Agerpres.

Sorana CirsteaFoto: Eurosport

Cîrstea a spulberat-o în primul meci pe Konta cu 3-0 (12-1 la puncte), iar în meciul al doilea s-a impus cu 4-2 în faţa Elinei Svitolina, după ce a salvat trei mingi de meci.

Din grupă mai face parte şi belarusa Victoria Azarenka.

După anularea ediţiei 2020 a competiţiei pe zgură din capitala Spaniei, patronată de Ion Ţiriac, responsabilii turneului Mutua Madrid Open au decis să mizeze pe un turneu alternativ, disputat online, prin intermediul jocului video Tennis World Tour, în perioada 27-30 aprilie.

"Turneul va beneficia de o donaţie de 150.000 de euro pentru cele două tablouri (ATP şi WTA), iar învingătorii vor decide apoi ce parte vor oferi jucătorilor şi jucătoarelor cu cele mai mari probleme economice". În afara acestei sume, 50.000 de euro vor fi donaţi Băncii de Alimente din Madrid, ''pentru reducerea impactului social al pandemiei de Covid-19", au informat organizatorii într-un comunicat.

Alte rezultate de luni:

  • MASCULIN

Grupa 1

Rafael Nadal (Spania) - Denis Shapovalov (Canada) 4-3 (3)

Andy Murray (Marea Britanie) - Benoit Paire (Franţa) 3-1

Grupa 2

Diego Schwartzman (Argentina) - David Ferrer (Spania) 4-3 (4)

Diego Schwartzman (Argentina) - John Isner (SUA) 3-1

Grupa 3

Stefanos Tsitsipas (Grecia) - Fabio Fognini (Italia) 3-0

Frances Tiafoe (SUA) - Fabio Fognini (Italia) 4-3 (4)

  • FEMININ

Grupa 1

Belinda Bencic (Elveţia) - Carla Suarez Navarro (Spania) 3-1

Fiona Ferro (Franţa) - Karolina Pliskova (Cehia) 3-0