Timp de două ore, Simona și-a căutat ritmul și execuțiile. A început rău meciul (a pierdut primul set cu 6-1), a găsit puterea să revină în al doilea (6-2), iar în decisiv a trecut de mai multe ori de la agonie la extaz și invers. A ratat trei mingi de meci, a salvat una a lui Ons Jabeur, iar într-un final dramatic s-a impus cu 9-7 în tiebreak, calificându-se în sferturile turneului de la Dubai (Premier). Următoarea adversară: Aryna Sabalenka.

HotNews.roFoto: Hotnews

Citește și: Simona Halep, după calificarea în sferturi: "Poate că am avut și noroc azi"

De știut:

  • Simona va juca în sferturi cu Aryna Sabalenka (Belarus, 13 WTA, cap de serie 7).
  • Halep conduce cu 2-1 în meciurile directe cu Sabalenka. Aryna a câștigat însă duelul din acest an: sferturi, Adelaide: 6-4, 6-2.
  • Pentru calificarea în sferturi, Simona va primi 50.100 de dolari şi 100 de puncte WTA.
  • La ediția din 2019, Halep a fost eliminată în sferturi de Belind Bencic (elvețianca avea să câștige turneul).
  • Simona a cucerit trofeul de la Dubai la ediția din 2015 (victorie cu Angelique Kerber).

Utimul punct al partidei:

S-au disputat miercuri în optimi:

Karolina Pliskova (2) - Kristina Mladenovic 6-1, 6-2

Jennifer Brady - Marketa Vondrousova 4-6, 6-4, 6-1

Garbine Muguruza (9) - Veronika Kudermetova 7-5, 4-6, 6-4

Petra Martic (8) - Barbora Strycova 6-3, 6-3

Aryna Sabalenka - Elise Mertens 6-4, 6-3

Simona Halep - Ons Jabeur 1-6, 6-2, 7-6(7)

Elena Rybakina - Katerina Siniakova 6-3, 6-3

Desfășurarea LiveText a partidei Simona Halep vs Ons Jabeur:

Tiebreak: 7-6(7) pentru Halep

Eroare a lui Ons (1-0 Halep). Greseste si Simona, de pe mediana, se face 1-1. Jabeur este pe tot terenul, gaseste spatiul pentru o dreapta inside-in, iar punctul este al ei (1-2). Jabeur vrea sa faca tot pe teren, si erorile si punctele castigatoare (2-2). Ons forteaza o dreapta de pe mijlocul terenului, dar rateaza (3-2). Dubla greseala, s-a simtit presiunea din bratul lui Jabeur (4-2 pentru Halep). Nehotarata, Simona accelereaza in lungul de linie, mingea ramane in plasa: 4-3. Nici Ons nu se lasa mai prejos: minge in burta fileului: 5-3. Simona risca, iar Jabeur nu mai poate returna cu slice-ul: sunt trei mingi de meci (6-3). Prima este anulata de Ons cu o minge care a cazut pe tusa (6-4). Este salvata si a doua minge de meci: 6-5. Pe un serviciu doi moale, Ons anuleaza si a treia minge de meci (6-6). Ce tensiune, se schimba iar terenurile. Inca un punct castigat de Ons: Simona a fost prea defensiva, a jucat moale, iar adversara a taxat-o (6-7). Jabeur forteaza o dreapta, mingea ramane in plasa (7-7). Jabeur a devenit emotiva, greseste inca o lovitura aparent simpla: 8-7, a patra minge de meci pentru Halep. Duel cu mult dramatism, Simona se impune pana la urma intr-un adevarat meci al nervilor: 9-7...

6:6 Mai hotarata, Simona intra in teren si trimite decisiv cu dreapta inside-in (0-15). Jabeur forteaza cu dreapta, mingea se duce in aut: 0-30. Simona loveste mingea din urcare, o face pe Ons sa greseasca, se face 0-40. Da, break la zero, vom avea tiebreak

5:6 Simona nu reuseste sa schimbe directia, trimite in aut: 15-15. Jabeur este pe tot terenul, conduce punctele, face si spectacol: 15-30. Din pacate, Halep este iar intr-o pozitie prea defensiva. Este bine ca mai greseste si Ons: incearca practic sa rupa mingea in doua cu forta executiilor. Halep trimite lung, aproape de baseline, iar Jabeur este incomodata (40-30). Dreapta in lungul liniei care ramane in plasa: egalitate. Prea multe erori totusi din partea Simonei. Apare si mingea de break. Apare break-ul, moment dificil pentru Simona care mai are doar varianta tiebreak-ului. Il cheama pe Artemon Apostu, iar acesta o indeamna la calm. Sa dea drumul bratului, sa fie hotarata...

5:5 Jabeur ramane agresiva, a castigat primul punct, dar apoi a scapat mult in aut o dreapta (15-15). Prea departe de minge, Simona trimite in fileu un forehand (15-15). Nici Jabeur nu se lasa mai prejos: rateaza o scurta (30-30). Intr-un moment foarte important, Simona trimite foarte rau cu o dreapta inside-out. Egaleaza dupa ce s-a jucat parca cu unghiurile: ce executie a trimis in cross scurt. Simona comenteaza dupa ce rateaza un rever in cross. Se face 5-5, iar Simona se uita urat spre tribune: inca o data s-a comentat in timpul punctului...Lipsa totala de fair-play din partea spectatorilor

Multa galagie in tribune, Marija Cicak face mai multe apeluri la liniste

5:4 Un raliu intens este trecut in dreptul Simonei (15-0). Jabeur loveste rau o minge, iar aceasta se duce mult de tot in aut (aproape sa fie un pericol pentru spectatori). Serviciu bun al Simonei, se face 40-0. Halep isi face serviciul, ea conduce acum cu 5-4 si a pus capat seriei de trei game-uri la rand castigate de Jabeur

4:4 Jabeur a facut din nou pasul in fata, iar punctul ii revine cu o dreapta inversa (15-0). Aut al Simonei: 30-0, ne indreptam spre egalitate pe tabela in acest decisiv. 40-15. Simona pare sa nu mai aiba vlaga in picioare, a devenit si nervoasa intre timp (40-30). Se face 4-4, Simona este intr-o vizibila scadere de ritm

4:3 Simona nu poate trimite peste fileu o minge mai moale (0-15). Game-ul nu incepe prea bine. In continuare este mare bucurie din tribune atunci cand mingea ramane in plasa la primul serviciu. Jabeur reuseste lovitura meciului: o executie plesnita a la Gael Monfils...Scurta impecabila a lui Jabeur: se face 0-40. Iata cum Ons revine in acest set...Break la zero reusit de Jabeur, avantajul Simonei s-a evaporat, acum Ons va servi pentru a egala situatia pe tabela...

4:2 Simona incearca o drepta in lungul liniei, dar mingea nu prinde terenul (cu toate ca a fost aproape de linie). De pe mediana, Simona trimite in aut un forehand inside-out: 40-15. Sunt multe greseli in acest game: Jabeur pierde un punct jucat cu al doilea serviciu (40-30). Intrata in teren, Ons trimite decisiv cu dreapta inversa: este 4-2 pentru Halep in setul decisiv

4:1 De pe mediana, Jabeur trimite mult in aut: s-a lasat pe spate, a disparut controlul pe executie (15-0). Simona scapa mult un rever in cross: 15-15. Halep conduce punctul cu ajutorul forehandului, se face 30-15. Egalitate: retur direct castigator pentru Ons: reverul in lungul liniei a fost perfect. Jabeur nu indoaie suficient picioarele, nu loveste cum trebuie, iar mingea nu capata inaltimea suficienta pentru a trece peste fileu. Minge de 4-1 pentru Halep. Si se face 4-1, a fost un raliu in control pentru Simona. Acum, toata presiunea va fi pe serviciul lui Jabeur...

3:1 Se joaca la limita in aceste momente, sunt cautate liniile: 30-15. Dupa ce executa bine un voleu drive, Jabeur inchide punctul cu un smash in control (40-15). Se face 3-1, Ons apare pe tabela in acest set decisiv

3:0 Rever in lungul liniei pe contre-pied, a fost inspirata Simona (15-0). Rever din retragere, pe un unghi ascutit: ce punct a facut Simona! (40-0). Pe un serviciu doi moale, Ons trimite decisiv (40-15). Joc solid, bun al Simonei, ea se distanteaza la 3-0 in setul decisiv

2:0 Simona conduce un raliu (0-15), iar apoi Jabeur revine cu o minge lunga (15-15). Halep joaca cu mingi inalte, cu mult topspin, iar Ons greseste (30-30). Sunt multe erori in acest game, de ambele parti. Inca un retur cu adancime al Simonei: 30-40, minge de break. Halep prelungeste un schimb, Ons incearca o scurta, iar mingea ramane in plasa. Este break pentru Halep, ea conduce cu 2-0

1:0 Decisivul incepe cu Simona la serviciu si cu o dubla greseala de care se bucura fanii tunisieni (0-15). Jabeur pune prea multa forta pe un retur: 15-15. Halep nu mai pare sa serveasca cu prea multa forta, trimite mai mult cu kick (e posibil sa resimta unele dureri). Simona se apara cu trei loburi, iar Jabeur rateaza al treilea smash (40-15). O eroare si cu dreapta pentru Simona: 40-30. Slice ratat complet de Jabeur: 1-0 pentru Simona in setul al doilea

Simona a cerut interventia fizioterapeutului pentru unele dureri la spate

6:2 Dubla greseala, multe pentru cele doua jucatoare in acest set (4-3 pentru Jabeur). Retur agresiv, adanc al Simonei: 0-30. Inca un retur inspirat, in coltul terenului: 0-40. Break la zero, iar Halep a castigat setul cu 6-2. Vom avea set decisiv

5:2 Jabeur nu prea mai are ce pierde in acest set: trimite la limita (15-15). Serviciu bun al Simonei: 30-15. Ons face pasul la fileu si inchide punctul cu un voleu stop minunat: 30-30. Dubla greseala a Simonei: 30-40. Jabeur are sansa de a ramane in set. De pe spate, Simona trimite in aut: se face 5-2 in favoarea ei...A fost un game rau de serviciu pentru Halep, a dat senzatia ca nu impinge foarte bine in picioare

5:1 Inca o minge lunga din partea lui Jabeur: 0-15. Dubla greseala: 0-30. Poate fi un moment important al acestui set, unul decisiv pentru Halep. Vom vedea. Jabeur se apara incredibil, iar apoi face foarte bine tranzitia din defensiva in ofensiva (15-30). A doua dubla din acest game: 15-40. Ons gaseste inca o data scurta aceea perfect mascata: 30-40. Halep a incercat un retur direct castigator, dar mingea trimisa inside-in ramane in plasa (40-40). Cu tot terenul liber, Ons rateaza scurta, desi era foarte aproape de fileu: inca o minge de break. Se face 5-1, Simona serveste pentru a castiga acest set si pentru a trimite partida in mansa decisiva

Simona este sustinuta frenetic din tribune

4:1 Jabeur pare din nou intr-un pasaj foarte bun de meci: loveste devreme, vrea sa inchida punctele rapid. Desi ajunge la o scurta, Simona rateaza contra scurta: se face 0-30. Game periculos pentru Simona. Face o dubla greseala Halep, este 0-40. Halep gaseste un rever razant in lungul liniei, mingea prinde coltul terenului (15-40). Retur dezechilibrat al lui Jabeur: 30-40. Inca o eroare, iar Simona a salvat toate cele trei mingi de break (40-40). A treia eroare consecutiva din partea lui Ons. Da, Halep castiga cinci puncte la rand si isi castiga game-ul de serviciu. Ea conduce acum 4-1 in setul al doilea

1:3 Face si Jabeur prima dubla din acest meci (0-15). Din afara culoarului de dublu, Simona returneaza cu backhandul mult in aut (15-15). Din deplasare, Halep nu mai poate cadra un rever in cross lung: 30-15. Contre-pied de mare efect al Simonei: la ce nivel se joaca in aceste momente! Halep ajunge la o scurta, iar apoi o paseaza in lungul liniei pe Jabeur: minge de dublu break. Ons serveste foarte bine la exterior, egalitate. Simona nu are ce sa-si reproseze. Jabeur accelereaza foarte bine cu reverul, iar punctul ii revine: minge de game. Simona cere un challenge, dar mingea este in aut (unul foarte mic)

De unde a venit schimbarea? Simona se deplaseaza mai bine, jocul de picioare este la un nivel superior, este mai aproape de baseline si o obliga pe Jabeur sa loveasca din deplasare. Trebuie mentionat si faptul ca Ons nu mai este la acelasi nivel aratat in primul set

3:0 Simona are nevoie sa confirme break-ul de la lansare. Vine si prima dubla greseala din meci, o face Simona (15-15). Ce scurta reuseste Jabeur! 15-30: ascunde foarte bine executia. Halep pare usor activata, se misca mai bine, picioarele o ajuta altfel: 30-30. Serviciul o ajuta pe Halep: minge de 3-0. Din pacate, departe de minge fiind, Simona trimite departe de teren cu o dreapta inside-in. Poate cele mai frumos raliu de pana acum ii revine Simonei, iar ea ridica pentru prima data pumnul: are inca o minge de 3-0. Da, un serviciu bun, iar Jabeur nu mai poate returna: se face 3-0 pentru Halep.

2:0 Un duel de pe mediana ii revine Simonei: nu i-a mai deschis unghiurile, iar Jabeur a gresit (0-15). O minge lunga, aproape de baseline, iar Ons greseste: 0-30. Un retur al Simonei se duce putin in aut (15-30). Inca un aut al Simonei: 30-30. Jabeur continua sa fie cea care dicteaza ritmul. Retur direct castigator cu dreapta in lungul liniei: ce lovitura a reusit Simona! Atacata, Jabeur nu mai gaseste terenul cu o dreapta in cross lung: se face 2-0 pentru Simona

1:0 Setul al doilea incepe cu Simona la serviciu. Jabeur incearca o scurta, mingea ramane la ea in teren (15-0). Ramane de vazut cat va reusi Ons sa mentina acest ritm incredibil sau cat o va mai lasa Simona sa domine. Intrata in teren, Jabeur loveste mingea puternic, de-abia o vedem cum trebuie pe reluarile tv (30-15). Deplasata, Jabeur nu mai este la fel de precisa: 40-15. Este pentru prima data cand Halep conduce in acest meci (1-0)

1:6 Halep simte presiunea scorului, greseste mult, nu da senzatia nici ca se deplaseaza fantastic, iar scorul ajunge rapid la 40-0. O eroare cu reverul pentru Ons: nu i-au iesit pasii. Mansa se incheie cu 6-1 pentru Jabeur. A fost, fara urme de indoiala, jucatoarea mai buna in acest prim set

Singurul set jucat vreodata impotriva lui Jabeur a fost pierdut de Simona cu 6-1 (la Beijing, in 2018)...Vom vedea ce va fi pana la urma in finalul acestei manse

1:5 Retur direct castigator al lui Jabeur: 15-15. Ce solutii bune gaseste jucatoarea din Tunisia (15-30). Are parca intotdeauna multe solutii, are de unde alege. Nu o lasa pe Halep sa intre in meci, o tine intr-o continua defensiva. Face si Simona un pas in fata, iar backhandul in lungul liniei isi face treaba (30-30). Sansa de dublu break acum: a gresit de pe mediana Simona. Din defensiva, Halep incearca un lung de linie, iar mingea ramane in fileu: se face 5-1 pentru Jabeur...

Plusul lui Jabeur vine in primul rand de la pozitionare: cat mai aproape de baseline, mingea lovita puternic si intalnita devreme, Simona este intr-o pozitie defensiva in aceste momente.

1:4 Jabeur este pe un val de incredere, ii ies loviturile, la fel serviciul (30-0). Simona se apara la sacrificiu, returneaza o minge in plus, iar punctul ii revine pana la urma (eroare cu dreapta a lui Jabeur). De pe spate, dintr-o pozitie dezechilibrata, Jabeur nu gaseste lungul de linie: 30-30. Urmeaza un as la teu: 40-30. Egalitate, Jabeur trimite cu dreapta in fileu. Dreapta inversa in doua randuri, defensiva Simonei nu mai poate interveni: minge de 4-1. Se face 4-1, Jabeur este in aceste momente jucatoarea mai buna, mai agresiva, mai inspirata...Punctele depind de ea in mare parte

1:3 Rigida pe un retur, Simona trimite in fileu (0-15). Ons forteaza un rever in lungul liniei din saritura, mingea se duce putin in aut (15-15). Retur invers, mingea se duce in aut: doua erori nefortate din partea lui Jabeur. Din defensiva, Ons trimite o scurta perfecta: aplauze puternice din tribune (30-30). Minge de break dupa ce Halep trimite in aut. Simona rateaza complet o dreapta, iar break-ul apare pe tabela. Este 3-1 pentru Ons

1:2 Loveste din saritura un rever Ons, dar mingea in cross ramane in fileu (0-30). Face apoi pasul in teren sportiva din Tunisia, iar punctul ii revine cu ajutorul unui forehand inside-out. Serviciu bun, 30-30. Trimite cu mult kick la exterior Jabeur, iar Simona nu mai poate returna. Contre-pied inspirat al Simonei: 40-40. Pe un retur pe centrul terenului, Jabeur rateaza executia: minge de break. Este insa anulata cu un serviciu perfect. Ons serveste inca o data minunat la teu: are minge de game. Serviciul (variat) o ajuta pe Jabeur, iar sportiva din Tunisia trece inca o data in avantaj: 2-1. Ons a salvat o minge de break, a fost impecabila de la lansare

1:1 Impinsa un metru si ceva in spatele liniei de fund, Jabeur incearca o scurta, dar mingea ramane in plasa (15-0). Ons asteapta cu picioarele in teren serviciul al doilea: vrea sa loveasca mingea din urcare, sa fie agresiva la retur. Jabeur este pe tot terenul la acest schimb si inchide punctul cu o dreapta in coltul terenului (40-15). Inca o data, Ons conduce raliul, iar slice-ul de backhand al Simonei nu trece terenul (40-30). Inca o lovitura castigatoare: Jabeur este in zona de confort, trebuie ca Simona sa o deplaseze mai mult (40-40). La o minge lovita de peste umar, Ons rateaza tinta: inca o minge de game pentru Halep. Desi fileul o ajuta pe Simona, ea este neinspirata si trimite inside-in: mingea ramane in fileu. Serviciu la mediana, Jabeur nu mai poate returna. Halep trece cu bine peste un game de serviciu destul de dificil. Este insa 1-1

0:1 Simona este agresiva din debut cu forehand-ul, iar primul punct ii revine (0-15). Multi romani in tribune, ei sunt foarte galagiosi. Are si Jabeur fanii ei, este un duel care seamana cu unul de FedCup...Ons conduce punctele de pe mediana, gratie fortei superioare (30-15). Dreapta in cross lung (plata) aterizeaza pe linie: 40-15 (lovitura superba a lui Jabeur). Game solid, sigur de serviciu pentru Jabeur, ea conduce cu 1-0

Halep a castigat tragerea la sorti si a ales sa primeasca

Darren Cahill nu este alaturi de Simona Halep la Dubai, australianul nu va fi prezent nici la Doha. Australianul va reveni in loja Simonei cu ocazia participarii la Indian Wells

Meciul va fi arbitrat de Marija Cicak din Croatia

Multa lume in tribune, poate cei mai multi spectatori de pana acum de pe arena centrala

Cele doua jucatoare se afla la incalzire

Un singur set jucat împotriva lui Jabeur

În singura confruntare directă cu Ons Jabeur, în primul tur al turneului de la Beijing, ediția din 2018, Halep a abandonat după primul set, unul câștigat de sportiva din Tunisia cu 6-1.

Ce a reușit Jabeur în acest an

Ons Jabeur a pierdut în primul tur la Shenzhen (0-6, 3-6 cu Qiang Wang), a fost eliminată în optimi la Hobart (6-3, 3-6, 6-7 cu Garbine Muguruza) și a ajuns până în sferturi la Australian Open (4-6, 4-6 cu Sofia Kenin, cea care avea să câștige trofeul).

Ziua de marți nu a fost una bună pentru favorite, Elina Svitolina (cap de serie numărul trei) și Belinda Bencic (cap de serie numărul patru și campioana en-titre) părăsind turneul în runda inaugurală.

Turneul de la Dubai se joacă în perioada 17-22 februarie, iar Simona Halep este cap de serie numărul 1. Competiția face parte din categoria Premier și este dotată cu premii de $2,643,670.

În 2019, turneul din Emiratele Arabe Unite a fost câștigat de Belinda Bencic. Simona Halep s-a impus la ediția din 2015.

Ultimele campioane de la Dubai:

2019 Belinda Bencic

2018 Elina Svitolina

2017 Elina Svitolina

2016 Sara Errani

2015 Simona Halep

2014 Venus Williams

2013 Petra Kvitova.