​Lucas Pouille (22 ATP) a anunțat că nu va participa la turneul de la Australian Open, unde a ajuns până în semifinale la ediția din 2019. Francezul a fost nevoit să declare forfait pentru primul Grand Slam al anului din cauza unei accidentări la cotul drept.

Lucas Pouille (2)Foto: ausopen.com

"Este o dezamăgire uriașă pentru mine să anunț că nu voi putea participa la prima ediție a Cupei ATP, nici la turneul de la Adelaide și, mai ales, că nu voi participa la Australian Open", a scris Pouille pe rețelele sale de socializare.

Jucătorul de 25 de ani și-a încheiat sezonul la jumătatea lunii octombrie după o accidentare la cotul drept, care l-a forțat să declare forfait pentru turneul final al Cupei Davis.

"După cum vă puteți imagina, sunt extrem de dezamăgit și trist că ratez începutul anului, dar sezonul este lung, cariera la fel și acum obiectivul meu este să fiu 100% competitiv cât mai repede posibil", a spus fostul număr 10 ATP.

Absența de la Australian Open va aduce o coborâre importantă în clasamentul ATP pentru Lucas Pouille, deoarece nu-și va putea apăra punctele câștigate la ediția din acest an. Din cele 1.600 de puncte adunate de francez în 2019, 720 au fost obținute grație parcursului la AO, unde a ajuns până în semifinale. Pouille a fost oprit de Novak Djokovic, scor 6-0, 6-2, 6-2.