​Ashleigh Barty este prima finalistă a turneului Premier Mandatory de la Beijing, australianca eliminând-o pe Kiki Bertens în urma unui duel foarte echilibrat, în care olandeza a servit pentru câștigarea partidei la 5-4 în decisiv și a ratat o minge de meci în tiebreak.

HotNews.roFoto: Hotnews

Barty a început perfect partida, s-a desprins la 3-0 după ce a făcut un break și a închis actul la a șasea oportunitate (Bertens a salvat trei pe propriul serviciu și două la retur), la scorul de 6-3. Desfășurarea setului secund a fost în oglindă, Kiki reușind să câștige împotriva serviciului în al doilea game al setului și să își apere avantajul până la final (6-3 după alte 33 de minute).

Decisivul a fost unul intens, cele două jucătoare începând cu câte un break. Bertens părea să se desprindă în câștigătoare după ce s-a mai impus o dată la primire în game-ul al cincilea, însă australianca a revenit la timp fără să îi ofere vreo minge de meci adversarei (a condus cu 40-15 la 4-5, a fost egalată la 40, dar a făcut pasul decisiv și a egalat la 5).

Disputa a ajuns în tiebreak, care până la scorul de 4-4 a fost condus de Bertens (a avut chiar și 3-0). A urmat o serie de șapte minibreak-uri (patru pentru Ashleigh, fiecare jucătoare a ratat o minge de meci), iar liderul mondial s-a impus cu 9-7 după un set de o oră și 12 minute.

După această victorie cu 6-3, 3-6, 7-6(7), Ashleigh Barty o conduce cu 5-0 în confruntările directe pe Kiki Bertens.

Pentru titlu, Ashleigh Barty se va duela cu învingătoarea partidei dintre Naomi Osaka (Japonia, 4 WTA) și Caroline Wozniacki (Danemarca, 19 WTA).

China Open se dispută în perioada 28 septembrie - 6 octombrie la Beijing, pe hard, are premii totale în valoare de $8,285,274 și face parte din categoria Premier Mandatory. Ultima campioană este Caroline Wozniacki (2018).