Van Uytvanck are acum 3-2 în meciurile directe cu Flipkens.
Buzărnescu a câştigat, tot joi, cu 7-6 (1), 7-5 în faţa japonezei Kurumi Nara.
Românca (31 ani, 125 WTA) şi van Uytvanck s-au înfruntat până acum de două ori, fiecare obţinând câte o victorie. Buzărnescu s-a impus în 2017, în finală la Poitiers (Franţa, 100.000 dolari), cu 6-4 6-2, iar belgianca şi-a luat revanşa în 2018, la Budapesta, în optimi, cu 6-1, 6-0.
În sferturi s-a calificat, joi, şi spaniola Sara Sorribes Tormo, cap de serie numărul şapte, victorioasă în faţa rusoaicei Varvara Flink cu 6-3, 6-1.