Diferența dintre generații: Ce făceau Roger Federer și Dominic Thiem în timpul finalei masculine de la US Open

de A.I.     HotNews.ro
Miercuri, 11 septembrie 2019, 15:18 Sport | Tenis


Roger Federer
Foto: us open / twitter
Rafael Nadal a câștigat al patrulea US Open din carieră (al 19-lea Grand Slam din CV), iar meciul a fost urmărit și de către unii dintre jucătorii din circuitul ATP. Întrebați ce făceau în timpul ultimului act de la New York, Roger Federer și Dominic Thiem au avut răspunsuri total diferite.

Roger, alături de întreaga familie la finala lui Rafa

Eliminat de la ultimul Grand Slam al anului de către Grigor Dimitrov în sferturi, Roger Federer (38 de ani) a vizionat finala de la US Open alături de soția Mirka și de cei patru copii ai lor.

Conform L'Equipe, marele campion evețian urmărea încă în jurul orei două dimineața ultimul act de la New York alături de familia sa. Roger a văzut finala de la reședința sa din Elveția.

La polul opus

Aflat la Viena acolo unde a participat la o acțiune a unuia dintre sponsorii săi, Dominic Thiem (26 de ani) a fost chestionat, la fel ca și Roger Federer, în legătură cu finala de la US Open.

Răspunsul austriacului a fost unul în antiteză cu cel al lui Federer.

"Nu, nu am văzut finala de la US Open. Mă uit foarte rar la tenis atunci când deja am părăsit turneul respectiv. Medvedev va fi cu siguranță unul dintre jucătorii greu de învins", a precizat Thiem.

Austriacul este unul dintre jucătorii de la care se așteaptă să întrerupă supremația lui Rafael Nadal la Roland Garros. Dominic a disputat ultimele două finale ale Grand Slam-ului de la Paris, fiind depășit de fiecare dată de Nadal (a ajuns la 12 coroane pe Chatrier).

Lupta pentru supremație, mai deschisă ca niciodată

Doi jucători și-au trecut în palmares titlurile de Grand Slam din acest an: Novak Djokovic (Australian Open și Wimbledon) și Rafael Nadal (Roland Garros și US Open).

În urma rezultatelor din 2019, sârbul și spaniolul au micșorat ecartul față de Roger Federer (deținătorul recordului de GS-uri câștigate).

Roger a rămas la cota 20, în timp ce Nadal și Djokovic au acum câte 19, respectiv 16.

Următorul Grand Slam din calendarul competițional va fi Australian Open (va debuta în luna ianuarie a lui 2020).

De știut:

Doar șase jucători au reușit să-și treacă numele pe lista câștigătorilor de Grand Slam în ultima decadă: Roger Federer, Rafael Nadal, Novak Djokovic, Stanislas Wawrinka, Andy Murray și Marin Cilic.



Citeste mai multe despre   





Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


















9168 vizualizari

  • +6 (8 voturi)    
    Este mai degraba diferenta de inteligenta, (Miercuri, 11 septembrie 2019, 15:26)

    Habermas [utilizator]

    ca sa fiu sincer ...
  • +5 (9 voturi)    
    Federer: mare sportiv si mare caracter (Miercuri, 11 septembrie 2019, 15:27)

    Habermas [utilizator]

    Thiem: om mic
  • +2 (8 voturi)    
    mda (Miercuri, 11 septembrie 2019, 15:54)

    liviu_ [utilizator]

    si uite d c Thiem nu o sa ajunga nici la 10% din ce au facut oricare din cei 3 ....

    In primul rand e o declaratie idioata si ar fi trebuit sa-si dea seama. In al 2lea este total neproductiv pentru el! Trebuie sa te uiti la adversarii tai pentru ca asa le inveti punctele slabe si punctele tari si iti vei imbunatati jocul!
    • 0 (0 voturi)    
      1/2 (Miercuri, 11 septembrie 2019, 22:55)

      _Un stelist_ [utilizator] i-a raspuns lui liviu_

      La 1 ai dreptate; pt 2 există înregistrări video, nu trebuie urmăriți adversarii neapărat live.


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by