​WTA Jurmala: Sorana Cîrstea, eliminată în primul tur de numărul 228 WTA

de Diana Ene     HotNews.ro
Marţi, 23 iulie 2019, 15:15 Sport | Tenis


Sorana Cirstea
Foto: BRD Bucharest Open - Twitter
​Sorana Cîrstea a fost învinsă de rusoaica Valentina Ivakhnenko în două seturi, cu 6-0, 6-4, marţi, în prima rundă a turneului WTA de la Jurmala (Letonia), dotat cu premii totale de 250.000 de dolari, scrie Agerpres.

Cîrstea (29 ani, 96 WTA) a cedat după o oră şi 28 de minute de joc, în faţa unei adversare de 26 de ani, care se află pe locul 228 în lume. Cea mai bună clasare a rusoaicei a fost locul 167, ocupat în urmă cu un an.

Cîrstea, care săptămâna trecută pierdea în primul tur la Bucureşti în faţa altei jucătoare din afara top 200, Jaqueline Cristian (210 WTA), a ajuns la a cincea înfrângere consecutivă în circuitul WTA.

Sorana a fost umilită în primul set, cedat la zero, în care a reuşit doar 12 puncte, doar 4 pe propriul serviciu, în 23 de minute.

Cîrstea a început bine actul secund, cu break, dar apoi Ivakhnenko, venită din calificări, s-a desprins la 3-1. Românca a reuşit egalarea (3-3), apoi fiecare şi-a făcut serviciul, 4-4, rusoaica a preluat conducerea cu 5-4 şi a încheiat cu break. Cîrstea va primi un cec de 1.694 de euro şi un punct WTA.

Sorana Cîrstea câştigase clar primul său duel cu Ivakhnenko, în 2016, în primul tur la Mallorca, pe iarbă, cu 6-3, 6-0.

Ivakhnenko va juca în optimi cu o altă româncă, Irina Bara. Românca s-a impus în ambele confruntări directe, în 2017 în sferturi la Bastad (25.000 dolari), când rusoaica a abandonat la 6-1, 1-0, şi în 2018 în primul tur la Biarritz (80.000 dolari), cu 6-4, 6-4.


Citeste mai multe despre   





Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.














1544 vizualizari

  • +1 (1 vot)    
    Foarte miloasa fata asta... (Marţi, 23 iulie 2019, 15:46)

    Intermezzo [utilizator]

    Nu bate pe nimeni.


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by
mobile version