​Angelique Kerber (campioană en-titre și favorită 5) a fost eliminată încă din turul al doilea al competiției de la Wimbledon. Jucătoarea din Germania a fost învinsă de americanca Lauren Davis (95 WTA, 1.57 m), scor 2-6, 6-2, 6-1. În runda următoare s-au calificat nume importante precum Kiki Bertens (cap de serie nr. 4), Petra Kvitova (6) și Sloane Stephens (9).

Angelique Kerber, eliminata de la WimbledonFoto: wimbledon.com

Primul set al partidei dintre Kerber și Davis a fost unul cu mari probleme la serviciu pentru ambele jucătoare. După patru break-uri (câte două de fiecare parte), Angie și-a reglat jocul și a continuat bine la retur (Lauren nu a câștigat niciun game la lansare).

Setul secund a început la fel, însă, după un prim game ratat, Davis a închis robinetul de erori la serviciu, a mai făcut cinci break-uri și s-a impus după o oră și 54 de minute de joc.

În turul următor, americanca (cunoștință veche a românilor, după ce a chinuit-o pe Simona Halep în 16-imile de la Australian Open 2018) o va întâlni pe Carla Suarez Navarro (Spania, 31 WTA), care a trecut de Pauline Parmentier (Franța, 88 WTA), scor 7-6(2), 7-6(4).

Kiki Bertens a tremurat serios în fața americancei Taylor Townsend (123 WTA). Olandeza a pierdut primul set, a început slab și în al doilea, a dat semne de revenire (a condus cu 5-3), a ratat ocazia de trimite partida în decisiv cu serviciul și a salvat o minge de meci a adversarei la 6-5 și A-40. Kiki a câștigat cu 7-5 tiebreak-ul și nu a mai avut probleme în setul al treilea, pe care l-a dominat încă de la început (două break-uri în față). A fost 3-6, 7-6(5), 6-2 pentru olandeză, care o va întâlni pe Barbora Strycova (Cehia, 54 WTA) în turul al treilea.

Petra Kvitova a avut nevoie de o oră și 27 de minute pentru a trece de franțuzoaica Kristina Mladenovic (48 WTA). Cehoaica s-a impus cu 7-5, 6-2 și va juca în turul următor cu învingătoarea partidei dintre Magda Linette (Polonia, 75 WTA) și Amanda Anisimova (SUA, 26 WTA).

Sloane Stephens a obținut o victorie categorică în fața chinezoaicei Yafan Wang (57 WTA). Favorita nr. 9 a câștigat cu 6-0, 6-2, după doar 56 de minute și se va confrunta cu Johanna Konta (Marea Britanie, 18 WTA) pentru un loc în optimi.

Aici poți citi o amplă prezentare a turneului de la Wimbledon.

Competiția de la "All England Lawn Tennis and Croquet Club" poate fi urmărită în România în direct pe Eurosport (1, 2 și pe Eurosport Player) și LiveText și LiveScore pe HotNews.ro.