Cipriotul Marcos Baghdatis, locul 138 ATP, a anunţat, luni, că îşi va încheia cariera de tenismen după turneul de la Wimbledon, care începe la 1 iulie, scrie News.ro.

HotNews.roFoto: Hotnews

“Vreau să vă anunţ că turneul de la Wimbledon va fi ultimul din cariera mea. Le sunt extrem de recunoscător celor de la All England Club pentru că mi-au acordat un wild card pentru tabloul principal şi mi-au dat şansa să spus adio sportului pe care îl iubesc atât de mult şi care a fost o parte atât de importantă din viaţa mea în ultimii 30 de ani. Nu a fost o decizie uşoară”, a notat Baghdatis pe Facebook, menţionând că în ultimii doi ani a avut probleme din cauza accidentărilor. “În plus, am o soţie frumoasă, două fiice, şi al treilea copil pe drum, astfel că sunt foarte încântat că voi petrece mai mult timp cu familia”, a adăugat el.

Baghdatis a precizat că nu va mai juca, dar va rămâne implicat în tenis.

Marcos Baghdatis, în vârstă de 34 de ani, a jucat finala Australian Open în 2006 (înfrângere în faţa lui Roger Federer) şi a ajuns până în semifinale la Wimbledon tot în 2006. Fostul număr 8 mondial a jucat ultima dată în februarie.

În perioada 2005–2016, el a încheiat fiecare sezon în top 100 ATP. Are un palmares de 348 de victorii şi 273 de înfrângeri la simplu şi a disputat patru finale în circuitul ATP, dintre care a câştigat patru.

Baghdatis este căsătorit din iulie 2012 cu fosta jucătoare Karolina Sprem şi cei doi au două fiice, Zahara şi India.