Prima zi de întreceri de la Roland Garros a adus deja prima eliminare surpriză pe tabloul de simplu feminin. Angelique Kerber (5 WTA), cap de serie numărul 5, a părăsit încă din primul tur competiția pariziană, fiind învinsă în două seturi de rusoaica Anastasia Potapova (81 WTA), scor 6-4, 6-2.

HotNews.roFoto: Hotnews

Nivelul lui Angelique Kerber a fost unul mult sub așteptări. Germanca venea la Roland Garros după o acidentare suferită la glezna dreapta la turneul de la Madrid (s-a retras înaintea meciului cu Petra Martic din turul II), care a forțat-o să declare forfait pentru competiția de Roma.

Aflată la prima sa participare pe tabloul principal de la Roland Garros, Potapova a început bine meciul, a condus cu 2-0, reușind break-ul în game-ul secund. Kerber a reacționat însă rapid și a egalat situația pe tabelă (2-2). Au urmat două game-uri în care ambele jucătoare n-au avut probleme la serviciu, iar apoi din nou două break-uri consecutive, câte unul de fiecare parte (4-3 pentru rusoaică). Condusă cu 5-4, Kerber s-a văzut în situația de servi pentru a rămâne în set, însă Potapova a profitat de prima minge de break și și-a trecut în cont primul act după 38 de minute de joc.

Deținătoare a trei trofee de Grand Slam (Australian Open 2016, US Open 2016 și Wimbledon 2018), Kerber și-a pierdut definitiv busola în setul al doilea. Tânăra rusoaica a condus cu 4-0, moment în care Angie a reușit break-ul, iar apoi s-a apropiat la 4-2. Germanca nu a făcut decât să amâne finalul partidei. Potapova nu s-a pierdut în fața experimentate sale adversare, și-a făcut serviciul și a închis meciul cu un nou break (a fructificat a treia minge de meci). Confruntarea a durat o oră și 14 minute.

În vârstă de 18 ani, Potapova se află la prima victorie în fața unei jucătoare din Top 10 WTA, în urma căreia și-a egalat cea mai bună performanță la un turneu de Grand Slam. A mai ajuns în turul doi la Australian Open, tot în acest an.

În turul al doilea de la Roland Garros, Potapova va evolua cu Marketa Vondrousova (Cehia, 38 WTA), care a trecut de Yafan Wang (China, 57 WTA), scor 6-4, 6-3.

La ediția de anul trecut a Grand Slam-ului parizian, Angelique Kerber a ajuns până în sferturi, unde a fost învinsă de Simona Halep după un meci extrem de spectaculos, scor 6-7(2), 6-3, 6-2.

S-au disputat duminică în turul I:

Anastasia Potapova (Rusia) - Angelique Kerber (Germania/ N.5) 6-4, 6-2

Petra Martic (Croația/ N.31) - Ons Jabeur (Tunisia) 6-1, 6-2

Johanna Larsson (Suedia) - Magdalena Rybarikova (Slovacia) 6-3, 6-4

Garbine Muguruza (Spania) - Taylor Townsend (SUA) 5-7, 6-2, 6-2

Marketa Vondrousova (Cehia) - Yafan Wang (China) 6-4, 6-3

Svetlana Kuznetsova (Rusia) - Kristina Kucova (Slovacia) 6-4, 6-2