Simona Halep va disputa sâmbătă a patra finală la turneul de la Madrid, unde a câștigat trofeul de două ori. Românca a vorbit, într-o conferință de presă, despre relația cu Ion Ţiriac, patronul competiției din capitala Spaniei, precizând că se simte mai motivată atunci când fostul jucător de tenis se află în tribune. Numărul 3 WTA a dezvăluit că Țiriac este foarte dur cu ea, criticând-o chiar și după meciul din semifinale cu Belinda Bencic.

Simona Halep, Ion Tiriac si trofeul de la MadridFoto: madrid-open.com

"Cu siguranţă că relaţia specială pe care o am cu domnul Ţiriac face ca acest turneu să fie foarte special pentru mine. Domnul Ţiriac a fost alături de mine mereu în ultimii 5 ani. Am început să vorbim după prima finală disputată de mine aici, în 2014. Mă simt mai motivată când vine să-mi vadă meciurile. E foarte dur cu mine. Chiar şi după acest meci (n.r. cu Belinda Bencic). Iau doar lucrurile pozitive, chiar şi când e dur cu mine. Sunt foarte bucuroasă că pot să joc cel mai bun tenis al meu la turneul său", a explicat Halep, la conferinţa de presă, potrivit Digi Sport.

"Nu vreţi sa auziţi ce mi-a spus după acest meci, credeţi-mă (n.r. a început să râdă) . În schimb, mi-a spus "Bravo" la finalul discuţiei, ceea ce e foarte rar pentru el", a mai dezvăluit Simona.

Simona Halep se va duela sâmbătă cu olandeza Kiki Bertens, în finala turneului Premier Mandatory de la Madrid. Confruntarea este programată la ora 19:30 și va fi transmisă în direct pe Digi Sport 1 și LiveText pe HotNews.ro.

Simona Halep a câştigat în 2017 şi 2016 turneul organizat de Ion Ţiriac, iar anul trecut a ajuns în sferturi (a fost eliminată de Karolina Pliskova). În 2014, Halep a jucat prima finală la Madrid Open, una pierdută în faţa rusoaicei Maria Sharapova.

Dacă va câștiga sâmbătă trofeul de la Madrid, Halep va reveni pe locul întâi în clasamentul WTA (acolo unde se află în acest moment Naomi Osaka). De partea cealaltă, Bertens își va face debutul în TOP 5 WTA dacă o va învinge pe Halep.

S-ar putea să te intereseze și:

WTA Madrid: Simona Halep vs Kiki Bertens (19:30) / Miză dublă pentru Halep - al treilea trofeu la turneul spaniol și locul 1 mondial