Darren Cahill se va întoarce în România la data de 15 iunie pentru a participa la a doua ediţie a "Sports Festival", eveniment ce va avea loc la Cluj-Napoca. Fostul antrenor va vorbi despre experienţa sa în lumea tenisului, despre colaborarea cu Simona Halep şi va susţine şi o sesiune de autografe, informează Mediafax.

HotNews.roFoto: Hotnews

"Salut, România! Abia aştept să mă întorc în România pe 15 iunie pentru a două ediţie a Sports Festival în Cluj! Voi împărtăşi din experienţă mea din ultimii 15-20 de ani cu jucătorii şi cu Simona Halep. Sper să ne simţim bine. Abia aştept să ne vedem acolo", a anunţat Cahill.

Festivalul va avea loc în perioada 13 - 16 iunie la Cluj şi va avea în componenţă şi pe unii ca Simona Halep, Flavia Pennetta sau Gică Hagi. Printre sporturile reprezentate la acest eveniment vor fi: tenis, fotbal, atletism, baschet, tenis de masă, handbal, volei pe plajă, rugby, caiac, oină, golf, karate, ciclism, scrimă, şah, cross fit, escaladă, gimnastică, motociclism sau padel.