Elveţianul Roger Federer, locul 5 ATP şi cap de serie numărul 4, a câştigat, duminică, turneul de la Miami, învingându-l în finală pe americanul John Isner, numărul 9 mondial şi favorit 7, scor 6-1, 6-4, scrie News.ro.

HotNews.roFoto: Hotnews

Meciul a durat o oră şi patru minute.

Isner este câştigătorul de anul trecut al trofeului.

Pentru Federer, este trofeul cu numărul 28 la un Masters Series şi al 101-lea din carieră.

Elveţianul a disputat finala de Masters Series cu numărul 50, un record (27 câştigate şi 22 pierdute). Spaniolul Rafael Nadal are 49 (33-16), iar sârbul Novak Djokovici are 47 (32-15).

Federer a câştigat Miami Open în 2005, 2006 şi 2017. Dintre finalele jucate, el a pierdut-o doar pe cea din 2002, în faţa americanului Andre Agassi, scor 3-6, 3-6, 6-3, 4-6.

Rezumatul meciului Roger Federer vs John Isner: