Dayana Yastremska (Ucraina, 47 WTA) și-a trecut în palmares al doilea titlu WTA din carieră, la Hua Hin (Thailanda), după o victorie în trei seturi cu Ajla Tomljanovic (Australia, 49 WTA), cap de serie numărul 6, scor 6-2, 2-6, 7-6(3). Australianca a condus cu 5-2 în decisiv și a servit de două ori pentru a câștiga meciul, însă Yastremska a rezistat incredibil și s-a impus în cele din urmă la tie-break.

HotNews.roFoto: Hotnews

Învingătoarea ediției din 2019 a turneului Toyota Thailand Open a fost decisă după două ore și 25 de minute de joc. Singura întâlnire anterioară dintre cele două jucătoare fusese câștigată tot de Yastremska, anul trecut, în calificările turneului de la Beijing, scor 6-2, 3-6, 6-2.

La competiția de la Hua Hin, Yastremska le-a mai învins pe Arantxa Rus (Olanda, 128 WTA), scor 6-0, 6-3, Shuai Peng (China, 129 WTA), scor 6-1, 6-4, Garbine Muguruza (Spania, 15 WTA), scor 7-6 (5), 6-1, și pe Magda Linette (Polonia, 98 WTA), scor 6-4, 6-3.

În vârstă de 18 ani, Yastremska are acum în palmares două titluri WTA. Primul a fost obținut anul trecut, la turneul de la Hong Kong.

Ajla Tomljanovic (25 de ani) rămâne fără niciun titlu WTA și cu patru finale pierdute. Australianca a mai fost învinsă în ultimul act la turneele de la Rabat, Seoul (ambele în 2018) și Pattaya City (în 2015).

Grație succesului de la Hua Hin, Yastremska va face un salt de 13 poziții în clasamentul WTA și, începând de luni, se va afla pe locul 34. Tomljanovic va urca 8 locuri, până pe 41.

Proba de dublu a turneului de la Hua Hin a fost câștigată de perechea română Irina Begu/Monica Niculescu, care a învins în finală cuplul ruso-chinez Anna Blinkova/Yafan Wang, scor 2-6, 6-1, 12-10.