După ce a eliminat din competiție nume importante precum Angelique Kerber, Julia Goerges sau Caroline Garcia, Danielle Collins (35 WTA) a mai reușit o victorie impresionantă la Australian Open: 2-6, 7-5, 6-1 cu Anastasia Pavlyuchenkova (44 WTA). Americanca în vârstă de 25 de ani s-a calificat în semifinalele competiției de la Melbourne, acolo unde o va aștepta pe învingătoarea dintre Petra Kvitova și Ashleigh Barty.

HotNews.roFoto: Hotnews

"A fost prima dată când am jucat pe arena "Rod Laver". Nici măcar nu m-am antrenat aici înainte. E o experiență care mi-a plăcut foarte mult. Îmi plac fanii australieni, mă fac să mă simt ca acasă aici. A fost o atmosferă incredibilă, le mulțumesc tuturor celor care au venit și m-au susținut astăzi", a spus Collins, la finalul meciului.

Grație victoriei obținute în fața Anastasiei Pavlyuchenkova, Collins a bifat cea mai mare performanță de până acum a carierei. Până la ediția din acest an de la Australian Open, americanca nu trecuse niciodată de primul tur la un turneu de Grand Slam. Mai mult, la Melbourne se află pentru prima dată pe tabloul principal.

În rundele precedente de la Australian Open, Collins le-a eliminat din competiție pe Julia Goerges (Germania, 13 WTA), scor 2-6, 7-6 (5), 6-4, Sachia Vickery (SUA, 123 WTA), scor 6-3, 7-5, Caroline Garcia (Franța, 19 WTA), scor 6-3, 6-2, și pe Angelique Kerber (2 WTA), scor 6-0, 6-2.

Pentru un loc în marea finală de la Australian Open, Danielle Collins o va înfrunta pe câștigătoarea duelului dintre Petra Kvitova (Cehia, 6 WTA) și Ashleigh Barty (Australia, 15 WTA).

Rezumatul partidei Pavlyuchenkova vs Collins:

Statistica meciului Pavlyuchenkova vs Collins:

Ași: 6-6

Duble greșeli: 6-1

Puncte câștigate cu primul serviciu: 64% (47/73) - 77% (36/47)

Puncte câștigate cu al doilea serviciu: 38% (15/40) - 42% (13/31)

Puncte de break salvate: 67% (10/15) - 43% (3/7)

Puncte de break câștigate: 57% (4/7) - 33% (5/15)

Puncte câștigate la fileu: 60 % (9/15) - 71 % (10/14)

Lovituri câștigătoare: 36-38

Erori neforțate: 36-20

Retururi direct câștigătoare: 7-3

Total puncte câștigate: 48% (91/191) - 52% (100/191)

Cel mai rapid serviciu: 172 km/h - 180 km/h

Media vitezei pe primul serviciu: 157 km/h - 162 km/h

Media vitezei pe al doilea serviciu: 136 km/h - 132 km/h

Durată meci: 2h 16 min.