Istoria tenisului nu l-a
Poate pentru mulți numele Arthur Larsen înseamnă ceva, dar cu siguranță pentru cei mai mulți nu spune nimic. Și totuși, dacă verificăm lista câștigătorilor de la US Open, acesta apare împreună cu trofeul la ediția din 1950. A trecut atunci în ultimul act de Herbie Flam (6-3, 4-6, 5-7, 6-4, 6-3) și a ridicat cupa deasupra capului (este vorba de perioada în care US Open-ul se disputa pe iarbă).
A mai bifat în carieră o semifinală la Australian Open (1951) și trei sferturi de finală la Wimbledon (1950, 1951, 1953).
Art Larsen, cu trofeul de la US Open
*Sursa foto: lavanguardia.com
Cu o înfățișare mai degrabă de actor de la Hollywood, Arthur și-a căpătat rapid supranumele de "James Dean al tenisului". Și nu a semănat doar fizic cu cel cunoscut drept "Copilul rebel" al cinematografiei americane.
Poveștile din jurul lui Larsen au în desfășurător în mod constant următoarele: nopți pierdute, alcool, țigări...Exact ingredientele de care are "nevoie" un sportiv de performanță.
Arthur Larsen, James Dean al tenisului
*Sursa foto: rolandgarros.com
Născut într-o familie de sportivi
Art Larsen a făcut încă de mic cunoștință cu sportul, el făcând parte dintr-o familie în care bunicul a fost jucător de baseball, iar tătăl său boxer. Născut pe 6 aprilie 1925 în California, Larsen nu a jucat tenis până la vârsta de 11 ani, iar la 14 ani a luat parte la primul său turneu, la Clubul Olimpic de la San Francisco. A câștigat respectiva competiție, iar apoi a participat alături de armata americană la Al Doilea Război Mondial.
Tenisul, terapia care să-l ajute să scape de demonii interiori
Un caracter pe de-o parte boem, dar și excentric în egală măsură, viziunea lui Art asupra tenisului s-a schimbat dramatic după participarea la Al Doilea Război Mondial. Sportul alb a fost văzut din acel moment ca o terapie care să-l ajute să scape de demonii interiori care nu-i mai dădeau pace. Și a acumulat mulți pe durata Celui de-al Doilea Război Mondial, acolo unde a
"Arăt ca un tip obișnuit, dar vă asigur că nu sunt", a fost auzit zicând de mai multe ori acest lucru. Poveștile din jurul său îi dau dreptate. Una dintre ele vorbește despre un meci de la Roland Garros, acolo unde Arthur s-a prezentat pe teren cu urmele unei nopți nedormite întipărite pe față.
"Georges, te vei plimba pe teren, adversarul tău nici măcar nu a dormit", a spus cineva din echipa adversarului. În realitate, Larsen a fost cel care
Petreceri, antrenamente sărite, ore întregi în vestiar pentru a fuma
Era cel care părăsea ultimul incinta după petrecerile care se dădeau în cinstea jucătorilor, cel care dormea de multe ori ziua în timp ce adversarii se antrenau din greu și cel care petrecea ore întregi în vestiar după un meci, fumând cufundat în gândurile sale.
O altă poveste din circuit vorbește despre ziua în care, după o noapte plină de alcool și nesomn, a venit la teren fără rachete, acestea stând liniștite pe patul de la hotel.
Prietenul imaginar
Nopțile de meditație condimentate cu alcool și țigări i-au adus lui Larsen nevoia unui prieten imaginar, unul care să-l înțeleagă și cu care să vorbească despre toate problemele care îi măcinau mintea.
Astfel a apărut "vulturul de pe umărul" sportivului, cel cu care a fost adesea văzut vorbind. Cea mai interesantă poveste în legătură cu acest vultur a venit la Wimbledon.
L-a lăsat pe unul din oamenii de ordine fără cuvinte în momentul în care a cerut permisiunea ca vulturul său să fie lăsat să intre împreună cu el în cadrul complexului londonez.
La Forest Hills (un cunoscut complex american pentru tenis) a cerut să fie acoperiți cei patru vulturi de marmură care decorau locația. Motivul: să nu-l deranjeze pe tovarășul imaginar cu pene care îi ședea pe umăr.
Final tragic de carieră
Arthur nu a mai putut juca tenis însă prea mult timp, o accidentare teribilă scoțându-l din circuit. Se întâmpla în 1956, atunci când un accident de circulație (a pierdut controlul motocicletei sale) l-a lăsat paralizat pe partea dreaptă a corpului. A petrecut trei săptămâni în comă, nu a mai văzut niciodată la fel de bine cu ochiul stâng, dar a reușit în cele din urmă să-și câștige mobilitatea (a scăpat de paralizie). Cu toate acestea, nu a mai fost capabil să joace niciodată tenis.
A murit pe 7 decembrie 2012, la vârsta de 87 de ani, iar la înmormântare a primit onorurile militare cuvenite unui erou care a luptat în Al Doilea Război Mondial.
Tenisul practicat de Arthur s-a născut dintr-o combinație de ură și pasiune, fiind un amestec din caracterul lui John McEnroe și eleganța lui Roger Federer, după cum informează site-ul oficial al Grand Slam-ului de la Roland Garros.
Aici puteți urmări una din puținele filmări care îl are în prim plan pe Arthur Larsen:
