Mihaela Buzărnescu a adunat, potrivit site-ul WTA, premii totale în bani în valoare de 1,1 milioane de dolari în 2018, dar cu toate acestea spune că are nevoie de un sponsor pentru a-și susţine toate deplasările, transmite Mediafax.

Mihaela BuzarnescuFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro

Dintre românce, doar Simona Halep a mai depăşit milion de dolari câştigat, pe hârtie cel puţin, întrucât toate aceste sume sunt impozitate.

Cel mai prolific sezon al carierei a ajutat-o pe Mihaela să ajungă la un total de puţin peste 1,5 milioane de dolari premii totale câştigate din tenis, însă jucătoarea în vârstă de 30 de ani afirmă că nici măcar acum nu este uşor.

"A fost un an bun pentru mine în care au fost nişte câştiguri, dar şi cheltuieli foarte mari. Bineînţeles că am nevoie în continuare de sponsor pentru a-mi putea susţine toate deplasările, mai ales că îmi doresc să merg cu o echipă mai mare la concursuri şi este foarte greu. În general nu am avut timp să cheltui bani anul acesta pentru că am fost mai mult plecată la concursuri şi nu am reuşit să am timp liber ca să pot spune că am cheltuit. Sincer nu am avut timp nici de vacanţă, de shopping, aşa că în mare parte au fost cheltuieli şi necesităţi de uz casnic, de zi cu zi", a spus Mihaela Buzărnescu pentru Telekom Sport.

Mihaela Buzărnescu dă start-joc în sezonul 2019, luni dimineaţă, la 3:00 ora României. A 24-a jucătoare de tenis a lumii o înfruntă pe Lesia Tsurenko (Ucraina, 27 WTA), în primul tur al turneului Premier de la Brisbane.