Lovitura <ciudată> la care Rafael Nadal a fost nevoit să renunțe - Ibericul, muncitor precum Ronaldo - Federer, genial precum Messi

de Adrian Ilincescu     HotNews.ro
Miercuri, 5 decembrie 2018, 15:21 Sport | Tenis


Rafael Nadal
Foto: usopen.org
​Într-un interviu pentru NRC, Toni Nadal a vorbit despre legătura dintre fotbal și tenis: nepotul său este asemănat cu Cristiano Ronaldo pentru modul în care muncește, în timp ce Roger Federer este precum Lionel Messi - genial. Unchiul Toni a precizat și care este lovitura <ciudată> la care Rafa a fost nevoit să renunțe, precum și care este poziția abordată în ceea ce privește dopajul.

Rafael, muncitor pentru Ronaldo - Federer, genial precum Messi

"Rafael are etica muncii lui Cristiano Ronaldo. Roger Federer are cea mai bună tehnică (n.r. de lovire), dar și Rafa este talentat de asemenea. Ronaldo nu înscrie doar goluri, abilitățile sale în ceea ce privește tehnica sunt strălucitoare. Jocul lui Messi și al lui Federer este strălucitor, Rafa are însă calități unice. Intensitatea sa în timp ce joacă nu are rival în circuit" - Toni Nadal, unchiul și fostul antrenor al lui Rafael Nadal.

Sigur, Nadal nu este un stângaci natural, meritul fiind acela al unchiului Toni. "Nu este neapărat datorită mie (n.r. faptul ca lovește forehand-ul cu mâna stângă), când a jucat fotbal lovea mingea cu stângul.



Lovea cu ambele mâini atât pe forehand cât și pe backhand

Un lucru mai puțin cunoscut despre Rafael Nadal este acela că lovea cu ambele mâini și pe forehand, dar și pe backhand. Acest lucru se întâmpla la începutul drumului său în sportul alb, iar până la urma Unchiul Toni l-a îndrumat să lovească cu stânga, pentru a imprima mult topspin.

"La începuturi, Rafa lovea cu ambele mâini și cu dreapta, dar și reverul. Nu o făcea deloc rău. Câți din jucătorii mari din circuit pot face asta? Nu prea mulți. A trebuit însă să ne <fixăm> pe ceva. Am ales ceva mai bună opțiune, însă doar după ce am realizat că Rafael este dreptaci la toate celelalte capitole. Nepotul meu lovește însă mai bine forehand-ul cu mâna stângă, fiind capabil să trimită cu atât de mult topspin" - Toni Nadal.

Despre acuzele de doping

"Sunt mulți idioți în lumea asta, iar uneori sunt atât de lipsiți de respect. Dopajul este total contrar filosofiei noastre de viață. Nu l-am pus niciodată pe Rafa într-o situație <periculoasă>. Este foarte important să câștigi, dar cred că toată lumea știe că Rafael este un om corect, o persoană care niciodată nu și-ar trișa adversarii, are un mare respect pentru toți cei pe care îi întâlnește", a concluzionat Toni Nadal.

În 2018, Nadal a disputat doar 9 turnee, în restul sezonului având probleme medicale. A fost nevoie să abandoneze la două din Grand Slam-urile anului, Australian Open și US Open.

Cu toate aceste probleme pe cap, Nadal a precizat că se pregătește să revină la un nivel înalt în 2019.

Din cele nouă turnee la care a putut participa în 2018, Nadal a câștigat cinci - Monte Carlo, Barcelona, Roland Garros, Roma și Rogers Cup (Toronto). Rafa se află la borna 80 de titluri cucerite în întreaga carieră.

Tot din cauza problemelor medicale nu a putut să participe la Turneul Campionilor de la Londra, acolo unde obținuse primul calificarea.



Citeste mai multe despre   
















2055 vizualizari

  • -6 (6 voturi)    
    o curiozitate? (Miercuri, 5 decembrie 2018, 15:25)

    nellino [utilizator]

    cine este Toni Nadal? e antrenor sau jucator de fotbal de face comparatii cu fotbalul?
    • +3 (3 voturi)    
      e fratele lui Miguel Nadal de la BCN (Miercuri, 5 decembrie 2018, 15:44)

      teopaul [utilizator] i-a raspuns lui nellino

      Toni si Miguel Nadal sunt frati, al doilea a fost aparator la FC Barcelona intreaga cariera pe vremea lui Gica Hagi. Cred ca asta il indreptateste sa vorbeasca despre fotbal mai mult decat pe altii.
    • +3 (3 voturi)    
      Toni Nadal (Miercuri, 5 decembrie 2018, 15:44)

      Booariglor [utilizator] i-a raspuns lui nellino

      A fost jucator de fotbal.


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version