Tenismanul spaniol Rafael Nadal, numărul 2 mondial, a fost supus unei artroscopii la glezna dreaptă, luni seara într-o clinică din Barcelona, care s-a derulat conform aşteptărilor, informează cotidianul sportiv Marca, citat de Agerpres.

Rafael NadalFoto: usopen.org

Aceasta este a doua intervenţie chirurgicală din cariera lui Nadal, care a mai fost operat de apendicită în 2014, chiar înainte de a lua parte la turneul ATP Masters 1.000 de la Shanghai (China).

Din cauza problemei la gleznă, jucătorul iberic a fost nevoit să declare forfait pentru ediţia din acest an a Turneului Campionilor, unde a fost înlocuit cu americanul John Isner.

Medicii au stabilit că Nadal prezenta "un corp liber intra-articular la glezna dreaptă", fiind necesară o artroscopie pentru extragerea acestuia, astfel încât tenismanul să poată aborda noul sezon în cele mai bune condiţii.

Campionul spaniol a fost autorizat să înceapă recuperarea chiar din această săptămână, pentru a putea fi în cea mai bună formă la startul Openului Australiei, primul turneu de Grand Slam al anului viitor, care va debuta pe 14 ianuarie, la Melbourne.

S-ar putea să te intereseze și:

Turneul Campionilor: Cum arată cele două grupe - Roger Federer îl reîntâlnește pe Kevin Anderson (cel care l-a eliminat de la Wimbledon)