​Aryna Sabalenka, locul 11 WTA și cap de serie numărul patru, a ratat calificarea în semifinalele turneului de la Tianjin, dotat cu premii totale de 750.000 de dolari, după ce a fost învinsă în două seturi, scor 7-6(2), 7-6(5), de elvețianca Timea Bacsinszky (locul 329 WTA). Meciul a fost unul foarte echilibrat și a durat două ore și 17 minute.

Aryna SabalenkaFoto: wtatennis.com

Ajunsă pe locul 329 WTA, după ce în mai 2016 se afla pe locul 9 WTA, Timea Bacsinszky a revenit de la 5-2 în primul set și s-a impus la tiebreak, 7-2.

Cele două jucătoare au mers cap la cap în setul secund, fiecare reușind un break, iar tiebreak-ul a fost decis de minibreak-ul în plus reușit de elvețiancă (patru față de trei ale Arynei), Timea reușind să închidă meciul la a doua oportunitate avută.

În semifinale, Timea Bacsinszky o va întâlni pe favorita turneului, Karolina Pliskova, care a trecut în trei seturi de Katie Boulter (locul 101 WTA), scor 5-7, 6-0, 6-3.

Caroline Garcia s-a calificat în semifinale, după ce Petra Martic s-a retras la scorul de 6-2, 1-0 pentru jucătoarea din Franța. Aceasta o va întâlni pe Su-Wei Hsieh, care a profitat de abandonul Elisei Mertens, la scorul de 6-2, 4-0.

Program semifinale:

Timea Bacsinszky (329 WTA) vs. Karolina Pliskova (6 WTA)

Su-Wei Hsieh (30 WTA) vs. Caroline Garcia (16 WTA)

Competiția de la Tianjin este dotată cu premii totale în valoare de 750.000 de dolari. Se dispută în perioada 8-14 octombrie, pe hard, iar turneul face parte din categoria "International". Maria Sharapova este ultima câștigătoare a turneului, în 2017, în timp ce Irina Begu s-a impus la dublu alături de Sara Errani. Favorita turneului de anul acesta este Karolina Pliskova, iar la turneu mai iau parte jucătoare precum Caroline Garcia și Elise Mertens.