​Bernard Tomic, locul 123 ATP, s-a impus în finala turneului de la Chengdu, dotat cu premii totale în valoare de 1,07 milioane de dolari. Jucătoarul în vârstă de 25 de ani a trecut în ultimul act al competiţiei de italianul Fabio Fognini, principalul favorit al competiției, scor 6-1, 3-6, 7-6(7) după două ore și 18 minute de joc şi a obţinut primul trofeu ATP din ultimii trei ani.

HotNews.roFoto: Hotnews

În tiebreak-ul setului decisiv, australianul a salvat patru mingi de meci: trei la 6-3 pentru Fognini și una la 7-6. După două puncte câștigate pe serviciul italianului, Tomic a închis meciul pe serviciul său.

Pe parcursul turneului, Tomic a trecut de: Bradley Klahn ((6)6-7, 7-6(3), 6-2), George Lloyd Harris (7-6(5), 2-6, 7-6(6)), Felix Auger-Aliassime (6-2, 6-4) și Joao Sousa (6-4, 6-4).

Bernard Tomic a câștigat patru turnee ATP în carieră: Apia International Sydney (2013), Bogota (2014, 2015) și Chengdu (2018). Anul acesta, Tomic s-a impus în turneul Challenger de la Mallorca, care îi poartă numele lui Rafael Nadal.

"Chengdu Open" s-a disputat în perioada 24-30 septembrie și face parte din categoria "ATP World Tour 250 Series". Suprafața este hard, iar premiile sunt în valoare totală de 1,07 milioane de dolari. Denis Istomin este campionul ediției din 2017.

Vezi aici rezumatul partidei dintre Bernard Tomic și Fabio Fognini: