Simona Halep, după eliminarea din primul tur de la US Open: Asta este! A fost doar o zi proastă pentru mine. Nu am avut destulă putere

de N.O.     HotNews.ro
Luni, 27 august 2018, 21:31 Sport | Tenis


Simona Halep, out de la US Open
Foto: usopen.org
Conferinţa de presă de după înfrângerea neaşteptată din primul tur de la US Open, 2-6, 4-6 cu Kaia Kanepi, a găsit-o pe Simona destul de relaxată, pe alocuri zâmbitoare şi acordându-i adversarei sale tot creditul din lume pentru a doua victorie din carieră în faţa unui lider mondial, relatează Mediafax.

Cele două săptămâni intense de la Rogers Cup şi Cincinnati s-au resimţit în ciuda pauzei de la New Haven şi, chiar dacă la antrenamentele premergătoare meciului nu a avut probleme, Halep a acuzat efortul depus: "Am fost obosită, am jucat mult şi am câştigat multe meciuri în ultima vreme. Nu am simţit presiunea după ce am câştigat Roland Garros. Asta nu a fost ziua mea, jocul meu nu a fost suficient de echilibrat, nu am fost suficient de puternică pentru a câştiga. M-am simţit bine la antrenamente, asta este", a declarat Simona, la o oră după meci.

Apoi, Halep a arătat că a învăţat din experienţele trecutului şi că ştie să se comporte ca o mare campioană şi atunci când pierde. A subliniat ce s-a văzut cu ochiul liber din faţa televizorului - jocul foarte puternic al Kaiei Kanepi, apoi a îmbrăcat-o pe estonă în rolul protagonistului, lăsând la o parte propria interpretare: "Asta este! A fost doar o zi proastă pentru mine. Nu am avut destulă putere astăzi pentru a câştiga meciul. Mă aşteptam ca ea să joace aşa, fără frică, şi să lovească minge foarte, foarte puternic. Nu pot spune multe despre meci, doar că nu am reuşit să simt mingea şi ea a jucat foarte bine şi m-a împins în spatele liniei de fund. A fost greu, e greu, dar e OK! Ea a meritat să câştige, a jucat mai bine decât mine", a mai punctat liderul mondial, înainte să vorbească despre reacţia lui Darren Cahill, la cald: "Nu mi-a spus nimic după meci, doar m-a îmbrăţişat".

Citește și:

US Open: Simona Halep vs Kaia Kanepi 2-6, 4-6 / Halep, eliminată din primul tur - Aventură încheiată înainte de a începe cu adevărat






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


















2451 vizualizari

  • +10 (10 voturi)    
    sincer (Luni, 27 august 2018, 23:22)

    Adrian_1234 [utilizator]

    as fi preferat sa o vad plangand de furie
    asta cred ca e problema ei. Vrea dar vrea ca un copil care ar vrea o ciocolata. As vrea sa o vad acolo murind pe teren cu ochii injectati pana la ultima suflare cum a fost anu trecut la rolland garros in sferturi sau cand a fost. Pierzi, pierzi ca a fost ala mai bun dar mori pe teren cu el de gat.


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by