Perechea Monica Niculescu/Sania Mirza (Romania/India), cap de serie numarul 1, s-a calificat, joi, in semifinalele probei de dublu din cadrul turneului de la Washington, dotat cu premii de 250.000 de dolari.

Monica Niculescu si Sania MirzaFoto: Facebook

Niculescu si Mirza au trecut in sferturi de perechea americana Jamie Loeb/Ashley Weinhold, scor 6-3, 6-2.

Partida a durat 58 de minute.

In semifinale, Niculescu si Mirza vor intalni invingatoarele meciului dintre Eugenie Bouchard/Sloane Stephens (Canada/SUA) si Nigina Abduramova/Patricia Tig (Uzbekistan/Romania).

Pentru calificarea in semifinale, Niculescu si Mirza vor primi un cec in valoare de 3.435 de dolari si cate 110 puncte WTA.

Monica Niculescu este calificata si in sferturile probei de simplu, unde o va intalni pe Julia Goerges (Germania, locul 40 WTA), cap de serie numarul patru.