Parcă n-a fost în regulă de la început. Primul punct, cu Makarova alegând să primească, a fost impecabil: serviciul Simonei s-a dus mult în exterior, permițându-i Simonei să o atace cu un forehand curat în lung de linie pe partea teoretic mai slabă și totodată lăsată liberă, adică pe rever.
Lovitura s-a auzit plin, sănătoasă - e mereu încurajator să începi cu winner necontestat din primul punct -, iar comentatorii australieni au aprobat entuziaști: “That’s the play!”. Într-adevăr, ideea era cea corectă, numai că a putut fi rar spre deloc implementată în restul meciului, cu serviciul făcându-i zile fripte Simonei. La rândul său, forehandul cel curat din acel schimb de început a devenit unicorn pentru tot restul meciului. De aici, de pe forehand a venit marea majoritate a erorilor neforțate făcute de Simona, un număr de 31, complet necaracteristic jucătoarei căreia, în comentariile în limba engleză, i se alătură mereu cuvântul “steady”.
În schimb, Makarova a venit cu un bandaj masiv pe coapsa dreapta și cu o strategie simplă, dar eficientă. Sau mai degrabă executată eficient. Rusoaica a atacat-o fervent pe Simona pe forehand, obținând timpuriu o serie de erori neforțate din partea româncei care au dus rapid scorul la 3-0, cu două break-uri, al doilea dintre ele cedat cu două duble greșeli. Makarova a reușit, de asemenea, să-și păzească vulnerabilul serviciu doi în punctele cheie, pe care a avut un procentaj de 67 la sută, mai mare decât pe primul (61 la sută). A fost ca și cum Ekaterina ar fi găsit aur, pentru că ori de câte ori Simona se apropia la scor și avea nevoie de un retur să pună presiune, serviciul rusoaicei a mers perfect, având exact atâta efect și plasament cât avea nevoie ca să obțină o eroare neforțată.
