Echipa de hochei pe gheata HC Csikszereda a primit 15 puncte penalizare pentru sezonul 2009-2010 si o amenda in valoare de 800 lei pentru boicotarea echipei nationale la CM din Polonia, a anuntat Federatia Romana de Hochei pe gheata pe site-ul oficial. In plus, cei 12 jucatori care nu s-au prezentat la lotul national au fost suspendati opt etape.

Comisia de Disciplina a FR de Hochei pe Gheata a decis pedepsirea jucatorilor Robert Fulop, Istvan Nagy, Jozsef Adorjan, Attila Goga, Botund Flinta, Ede Mihaly, Tivadar Petres, Arpad Mihaly, Zsombor Antal si Levente Lorincz. Acestia au refuzat convocarea la nationala la sfatul patronului lui HC Csikszereda, Janos Kurko, care le-a spus sa ceara sa fie platiti pe toata perioada cat vor sta la lot si sa le fie incheiate asigurari.

In urma refuzului jucatorilor legitimati la HC Csikszereda de a se prezenta la lot, reprezentativa Romaniei a retrogradat in Divizia a II-a dupa ce a ocupat ultimul loc in Divizia I, grupa B, la Campionatul Mondial de la Torun.