​Federația Română de Volei a anunţat topul naţional în 2021, iar pe primele poziţii se află Alexia Căruţaşu (Galatasaray), respectiv Marian Bala (Arcada Galați), ambii componenţi ai naţionalei.

HotNews.roFoto: Hotnews

La feminin, Alexia Căruţaşu (Galatasaray Istanbul) câştigă titlul de cea mai bună voleibalistă a României pentru a doua oară consecutiv. La nici 18 ani, Căruţaşu a cucerit Challenge Cup în 2021, cu Yeşilyurt Istanbul, după finala cu Volei Alba Blaj, iar la echipa naţională a fost lider în campania europeană, grupa găzduită de Cluj-Napoca.

Top 3 la feminin este completat de Rodica Buterez (22 de ani, CSM Târgovişte) şi Adelina Budăi-Ungureanu (21 de ani, Busto Arsizio).

Potrivit anunțului publicat de FR de Volei, Alexia Căruțașu și-ar dori ca pe viitor să reprezinte naționala Turciei la nivel internațional.

"Membrii aleși ai Consiliului Director au fost informați despre intenția jucătoarei Alexia Căruțașu de a obține dreptul de a evolua pentru naționala Turciei, dar și despre acțiunile pe care Federația Română de Volei le-a întreprins și le va întreprinde în continuare în acest caz pentru apărarea intereselor voleiului românesc și ale echipei noastre reprezentantive", a scris FRV pe Facebook.

La masculin, Marian Bala (31 de ani) ocupă primul loc. Este component al naţionalei şi campion en-titre cu Arcada Galaţi, cu care va evolua şi în optimile Cupei CEV.

Pe locurile 2-3 s-au clasat Adrian Aciobăniţei (24 de ani, Cannes) şi Andrei Mihălescu (25 de ani, SCM Zalău), informează News.ro.