Naționala României a ratat calificarea în sferturile Campionatului Mondial de handbal feminin şi va juca ultima partidă luni, cu Suedia. Selecționerul Adrian Vasile a declarat sâmbătă, după meciul câştigat cu Puerto Rico, că tricolorele se află pe o pantă ascendentă "ca evoluţie, spirit şi dorinţă de a lupta".

HotNews.roFoto: Hotnews

"Fără să desconsider vreo echipă, e o diferenţă foarte mare să joci împotriva lui Puerto Rico sau Suediei. Pentru noi, meciul cu Suedia va fi ultimul, din păcate, în competiţie, dar un meci în care o să fim cu totul acolo şi o să încercăm să-l câştigăm. La final voi trage o concluzie.

Cu modalitatea asta de a face un Mondial, e foarte complicat să înţelegi care îţi este locul cu adevărat. Locul nostru în primele opt echipe ar fi însemnat să scoatem una din campioana mondială, olimpică sau locul IV de la JO de la Tokyo. Aşa că, e clar un nivel mai sus ca noi.

În meciul cu Suedia trebuie să ne concentrăm să câştigăm. Cred că suntem pe o pantă ascendentă ca evoluţie, ca spirit şi ca dorinţă de a lupta şi a reprezenta ţara" - Adrian Vasile.

El a precizat că agrează ideea unui Mondial precum cel din Spania, însă organizat pe categorii A şi B, care să reflecte valoarea echipelor participante.

"Cred că nu este o idee rea, dar aş vedea-o organizată un pic altfel, cu echipe împărţite de categorie A şi categorie B, astfel încât şi adversari care sunt la început într-un turneu final, să poată avea meciuri mai tari, cu echipe mai bune. Clar aş împărţi, să se vadă diferenţa de ranking, de clasament mondial" - Adrian Vasile.

Naţionala de handbal feminin a României a învins sâmbătă, la Castello, reprezentativa Puerto Rico, scor 43-20 (20-9). Olanda a învins, tot sâmbătă, Kazakhstan (61-15) şi are 7 puncte, pe primul loc temporar în grupa principală II, iar ultima partidă a zilei opune Norvegia (6 puncte) şi Suedia (5). România se află pe locul 4, cu 4 puncte, fără vreo şansă la sferturile de finală ale CM din Spania.

Rezultatele înregistrate sâmbătă:

România vs Puerto Rico 43-20

Olanda vs Kazahstan 61-15

Norvegia vs Suedia (de la ora 21:30)

Grupa II principală, clasament în timp real:

1. Olanda (178-91 golaveraj) 7 puncte / 4 partide

2. Norvegia (122-47) 6 / 3

3. Suedia (134-61) 5 / 3

4. România (133-101) 4 / 4

5. Kazahstan (70-200) 0 / 4

6. Puerto Rico (52-189) 0 / 4.

*Primele două clasate vor obține calificarea în sferturile CM.

De știut:

  • Primele două clasate din Grupele Principale se vor califica în sferturile de finală, care vor avea loc în 14-15 decembrie, iar câştigătoarele vor evolua în semifinale, în 17 decembrie.
  • La ultima ediţie a CM (din 2019), tricolorele s-au clasat pe locul 12.

  • România are în palmaresul participărilor la CM patru medalii: aur (1962), argint (1973 şi 2005) şi bronz (2015).

  • România a bifat a 25-a prezență la turneul final mondial, fiind în continuare singura națională care a participat la toate edițiile.

  • Turneul final este găzduit în 4 orașe: Granollers (Palau d'Esports de Granollers - 5685 locuri), Lliria (Poliesportiu Pla de L'Arc - 4200 locuri), Castello (Pabellón Ciutat de Castelló - 5263 locuri) și Torrevieja (Palacio de los Deportes de Torrevieja - 4500 locuri).