Echipele de handbal feminin SCM Râmnicu Vâlcea, SCM Gloria Buzău şi CS Măgura Cisnădie, care vor evolua în cele două tururi preliminare ale competiţiei EHF European League, şi-au aflat adversarele, marţi, cu prilejul tragerii la sorţi de la Viena, informează Agerpres.

HandbalFoto: EHF

SCM Râmnicu Vâlcea, medaliată cu bronz în ediţia precedentă a campionatului intern, va intra direct în turul al treilea (primul tur nu se dispută), în care va înfrunta câştigătoarea dintre formaţia spaniolă Bera Bera San Sebastian şi formaţia franceză Paris 92.

Partida de la Râmnicu Vâlcea va avea loc pe 13 sau 14 noiembrie, iar returul va avea loc o săptămână mai târziu.

Gloria Buzău va primi replica echipei norvegiene Storhamar Handbal Elite în turul al treilea preliminar, având programat primul meci în deplasare.

Măgura Cisnădie va juca în turul al doilea preliminar, adversara sa fiind echipa cehă Banik Most, prima manşă urmând să aibă loc în deplasare, pe 16-17 octombrie, iar revanşa în România (23-24 octombrie). Dacă va trece de Banik, Măgura va juca în turul al treilea preliminar cu echipa maghiară DVSC Schaeffler Debrecen, primul joc fiind programat în Ungaria, iar al doilea la Cisnădie.

Minaur Baia Mare, medaliată cu bronz în ediţia trecută a competiţiei, va intra direct din faza grupelor, care va începe în ianuarie 2022.