CM Handbal (f): Franța, campioana en-titre, a încheiat pe locul 13 în Japonia - Victorie cu Ungaria

de Diana Ene     HotNews.ro
Luni, 9 decembrie 2019, 14:06 Sport | Teamball


Jucatoarele Frantei la CM de handbal din Japonia
Foto: ihf.info
Franța, campioana mondială și europeană en-titre, a încheiat pe locul 13 la Campionatul Mondial de handbal feminin din Japonia, după ce a învins echipa Ungariei, scor 26-21.

Les Bleues au fost conduse și cu trei goluri în prima repriză (12-9), dar la pauză scorul a fost egal, 12-12. Ungaria a trecut din nou în avantaj la începutul părții a doua, având la un moment dat 16-14. De la 18-18, franțuzoaicele au condus până la finalul partidei, impunându-se cu 26-21.

Marcatoarele partidei Franța vs Ungaria: Lacrabere (6 goluri), Kanor (3), Foppa (3), Flippes (3), Coatanea (2), Horacek (2), Houette (2), Nocandy (2), Nze Minko (2), Zaadi / Lukacs (7), Kovacsics (3), Marton (3), Szabo (3), Tomori (2), Tovizi (2), Schatzl.

Viktoria Lukacs a fost desemnată cea mai bună jucătoare a meciului.

Echipa antrenată de Olivier Krumbholz a suferit în Japonia cel mai mare eșec după mai bine de 20 de ani, fiind eliminată în prima fază a Cupei Mondiale, după o serie de succese la cel mai înalt nivel (aur la Cupa Mondială-2017 și la Euro -2018), scrie AFP.

Rezultatele înregistrate luni în Cupa Președintelui:

Franța - Ungaria 26-21
Angola - Argentina 30-27
Brazilia - Senegal 22-18
Slovenia - RD Congo 29-27
Cuba - Kazahstan 29-29 (33-31 după loviturile de la 7 metri)
Australia - China 15-33

Clasament Cupa Președintelui:

13. Franța
14. Ungaria
15. Angola
16. Argentina
17. Brazilia
18. Senegal
19. Slovenia
20. RD Congo
21. Cuba
22. Kazahstan
23. China
24. Australia




Citeste mai multe despre   





Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


















2197 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by